Creştere uşoară a radioactivităţii în Europa de Nord

Data publicării:
crestere-radioactivitate-europa-nord
Foto: Twitter/SinaZerbo

Finlanda, Suedia şi Norvegia au înregistrat în ultimele zile niveluri neobişnuite de radioactivitate de origine umană, o creştere inofensivă pentru om care, potrivit unui institut olandez, şi-ar afla sursa în vestul Rusiei sau la vest de această ţară.

Organizaţia pentru Interzicerea completă a testelor nucleare (CTBTO), ale cărei staţii permit, de asemenea, măsurarea creşterii radioactivităţii de origine civilă, a publicat o hartă pe Twitter indicând zona de origine probabilă a sursei, potrivit măsurătorilor sale.

Sectorul acoperă treimea de sud a Suediei, jumătatea de sud a Finlandei, Estonia, Letonia, precum şi o largă zonă înconjurând frontiera de nord-vest a Rusiei, inclusiv oraşul Sankt Petersburg.

Aceşti izotopi (mai ales cesiu 137, cesiu 134 şi ruteniu 103) „sunt foarte probabil de origine civilă. Suntem în măsură să indicăm regiunea probabilă a sursei, dar nu face parte din mandatul CTBTO să determinăm originea exactă”, a comentat pe Twitter secretarul general al organizaţiei cu sediul al Viena, Lassina Zerbo, potrivit Agerpres.

Producătorul rus de energie nucleară Rosenergoatom a dezminţit orice incident la cele două centrale pe care le exploatează în acest sector.

„În centralele nucleare Leningradskaia şi Kolskaia nu a fost înregistrată nicio anomalie”, a declarat un purtător de cuvânt al agenţiilor ruse de presă. Emisiile „nu au depăşit valorile de control pentru perioada indicată” şi „nu a avut loc niciun incident legat de degajări de radionuclizi peste nivelurile stabilite”, a adăugat el.

Potrivit calculelor efectuate de Institutul olandez pentru sănătate publică şi mediu (RIVM), „radionuclizii provin din direcţia Rusiei de vest”, chiar dacă măsurătorile nu permit o localizare mai precisă.

Nuclizii înregistraţi sunt artificiali, deci de origine umană, iar compoziţia lor „poate indica deteriorarea unui element combustibil într-o centrală nucleară”, a subliniat autoritatea olandeză într-un comunicat.

Pe lângă Rusia, în sector mai exploatează reactoare nucleare Finlanda şi Suedia, dar nu a fost semnalat niciun incident. Ţările baltice nu au reactoare active, Lituania închizând singura sa centrală nucleară de origine sovietică în cadrul acordurilor de aderare la Uniunea Europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri