Criza UE continuă. Premierul polonez spune că nu va vota bugetul și că va combate ''oligarhia europeană". PE refuză să cedeze

Data actualizării: Data publicării:
Viktor Orban Mateusz Morawiecki Angela Merkel Consiliul European
Premierul Poloniei spune că nu va vota bugetul multianual al UE și că se va lupta cu "oligarhia europeană". Foto: Profimedia Images

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a susţinut miercuri că ţara sa va bloca şi la votul final bugetul multianual al UE, cum a procedat luni alături de Ungaria la un vot preliminar, cele două ţări nefiind de acord cu condiţionalitatea privind statul de drept. În schimb, liderii Parlamentului European spun că nu vor face "nicio concesie" în faţa Ungariei şi Poloniei.

''O Uniune Europeană în care există o oligarhie europeană care pedepseşte (statele membre) cele mai slabe nu este Uniunea Europeană în care noi am intrat'', a spus Morawiecki în faţa parlamentului de la Varşovia, potrivit AFP. ''Am spus ''da'' Uniunii Europene, dar ''nu'' pedepsirii noastre ca pe nişte copii'', a adăugat şeful guvernului polonez, avertizând că dorinţa Bruxellesului de a impune condiţii politice pentru accesarea fondurilor europene ar putea conduce în final la ''dezintegrarea UE'', transmite Agerpres.

''Astăzi, acest instrument poate fi îndreptat împotriva noastră, împotriva Ungariei, probabil împotriva Sloveniei, probabil împotriva vreunei alte ţări din Europa Centrală. Dar în câţiva ani, în doi ani sau trei ani, ar putea fi îndreptat împotriva altcuiva'', crede Morawiecki.

''Este un moment de cotitură în istoria UE. Luarea unor decizii bazate pe dispoziţii arbitrare pentru a reglementa poate conduce în final la prăbuşirea ei'', a mai spus el.

''Dacă partenerii noştri nu înţeleg că nu suntem de acord cu un tratament inegal pentru statele (membre), cu un băţ care să fie mereu folosit împotriva noastră, doar pentru că nu-i place cuiva guvernul nostru, atunci vom folosi acest veto în final'', a susţinut de asemenea Morawiecki, potrivit agenţiei PAP.

Parlamentul European refuză să cedeze în faţa Ungariei şi Poloniei

Parlamentul European nu va face "nicio concesie" în privinţa condiţionării fondurilor UE de respectarea statului de drept în faţa Ungariei şi Poloniei, care şi-au folosit dreptul de veto pentru a bloca bugetul multianual al UE şi planul de relansare, au anunţat, miercuri, preşedintele instituţiei, David Sassoli, şi liderii grupurilor politice, relatează AFP.

"Nicio concesie nu va fi făcută din partea noastră", au afirmat ei într-un comunicat.

"Liderii Parlamentului European regretă profund acest blocaj şi reafirmă că acordurile încheiate asupra bugetului multianual, cât şi a asupra condiţionalităţii cu statul de drept) (...) nu pot fi în niciun caz redeschise", au adăugat ei, potrivit Agerpres.

În timpul unei reuniuni a reprezentanţilor permanenţi ai statelor UE, desfăşurată luni, Polonia şi Ungaria şi-au pus în aplicare ameninţarea că vor bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi planul de redresare ''Next Generation'' (de 750 de miliarde de euro), dacă va fi adoptat acordul convenit la începutul lunii între Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE care prevede că vor putea fi suspendate fondurile europene în cazul statelor membre acuzate că încalcă statul de drept (independenţa justiţiei, a presei, drepturile fundamentale etc), acest mecanism fiind considerat de guvernele polonez şi ungar un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice.

Cum Ungaria şi Polonia nu puteau opri singure acest mecanism de condiţionalitate a accesării fondurilor europene, adoptat la reuniunea de luni prin majoritate calificată, rezervele exprimate de aceste ţări au împiedicat adoptarea acordului asupra cadrului financiar plurianual şi a deciziei privind resursele proprii, care necesită unanimitate.

Uniunea Europeană analizează "soluţii practice" pentru a rezolva conflictul, însă va avansa fără cele două state în cazul în care nu va exista o soluţie, a declarat, miercuri, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune.

O nouă videoconferință a șefilor de stat și de guvern din UE va avea loc joi pentru gestionarea crizei provocate de pandemia de coronavirus.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri