Culisele primei runde de negocieri pentru numirea procurorului european: „Consiliul a fost în defensivă”

Data actualizării: Data publicării:
kovesi

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan povestește, pe pagina sa de Facebook, cum ar fi decurs prima rundă de negocieri dintre Parlamentul European și Consiliul UE pentru numirea procurorului-șef european, negocieri încheiate fără a ajunge la un acord. Laura Codruța Kovesi este candidata susținută de Parlamentul European, în timp ce în Consiliul UE a fost votat drept favorit candidatul Franței. 

„Tocmai s-a încheiat prima rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind desemnarea primului procuror-șef al Uniunii Europene. Ce s-a întâmplat la negocieri?

Atât Parlamentul European, cât și Consiliul UE și-au prezentat pozițiile. Consiliul a fost astăzi în defensivă, Delegația Parlamentului European a spus foarte clar că în Parlament a existat o procedură publică, transparentă și democratică de audiere și de stabilire a poziției Parlamentului, în timp ce în Consiliu nu a existat o astfel de procedură.

Reprezentanții Parlamentului au întrebat reprezentanții Consiliului dacă au invitat candidații la dialog. De asemenea, reprezentanții Parlamentului European au cerut clarificări legate de acel vot intermediar dat în Reuniunea ambasadorilor la UE care s-a desfășurat în condiții de totală netransparență. Nu știm nici până astăzi ce s-a votat și ce mandate de negociere au fost.

În plus, Parlamentul European dorește ca la negocierile viitoare să invităm și comitetul de selecție format din experți independenți care, în prima etapă, a pus candidatul român pe primul loc pentru această poziție. Consiliul este deocamdată împotriva acestei invitații a comitetului. Noi vrem să ținem cât mai mult cont de poziția experților și vrem o decizie fundamentată.

Delegația Parlamentului European a fost condusă astăzi de europarlamentarul Claude Moraes și au mai participat europarlamentarii Ingeborg Grässle și Judith Sargentini. Delegația Consiliului a fost condusă de Finlanda și au mai participat Portugalia și Croația.

Ce se va întâmpla în continuare? Următoarele întâlniri vor avea loc pe 27 martie, apoi pe 4 și 10 aprilie. Întâlnirea de pe 27 martie va avea loc prin videoconferință deoarece noi, Parlamentul European, vom fi în sesiune la Strasbourg, iar Consiliul nu se poate deplasa atunci la Strasbourg”, a scris Siegfried Mureșan.

În cazul în care echipele de negociere ale Parlamentului European şi Consiliului UE nu vor ajunge la un acord nici pe 27 martie, următoarele date prevăzute pentru aceste negocieri sunt 4 aprilie şi 10 aprilie.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri