Cum își apără UE cablurile submarine de internet din Marea Baltică și Marea Mediterană: Investiții de 347 de milioane de euro

Data publicării:
New research hall inaugurated
347 de milioane euro merg către protectele strategice de cabluri submarine ale UE. Sursa foto: Profimedia Images

Confruntată cu riscuri din ce în ce mai mari la adresa cablurilor de date submarine, care transportă 99% din traficul de internet intercontinental, şi sunt esenţiale pentru viaţa modernă şi economia europeană, Comisia Europeană a introdus joi un nou set de instrumente pentru securitatea cablurilor, care cuprinde măsuri de atenuare a riscurilor, precum şi o listă de proiecte de interes european în domeniul cablurilor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Comisia Europeană a modificat Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE) Digital pentru a aloca 347 de milioane euro proiectelor strategice de cabluri submarine, inclusiv o cerere de propuneri în valoare de 20 de milioane de euro pentru consolidarea capacităţilor de reparare ale Europei, care se deschide astăzi.

„Prin noile acţiuni de astăzi, UE continuă să demonstreze că putem răspunde rapid ameninţărilor tot mai mari într-un mediu geopolitic instabil. Avem acum o abordare comună convenită cu statele membre în ceea ce priveşte riscurile de securitate cu care se confruntă cablurile submarine şi măsurile de atenuare a acestor riscuri şi domenii care necesită consolidare, ca prioritate”, a declarat vicepreşedinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate şi democraţie, Henna Virkkunen.

Șase măsuri strategice şi patru măsuri tehnice

Setul de instrumente pentru securitatea cablurilor şi proiecte de interes european prezintă şase măsuri strategice şi patru măsuri tehnice şi de sprijin pentru îmbunătăţirea securităţii infrastructurii de cabluri submarine. Acesta se bazează pe evaluarea riscurilor din octombrie 2025, care a identificat scenarii de risc, ameninţări, vulnerabilităţi şi dependenţe.

Lista celor 13 domenii CPEI (proiecte de interes comun în domeniul cablurilor, n.r.) pentru finanţare publică specifică trei etape de cinci ani, până în 2040, pentru finanţarea proiectelor menite să consolideze rezilienţa cablurilor submarine. Domeniile CPEI vor avea prioritate în viitoarele cereri de propuneri MIE Digital şi vor sta la baza planificării unei posibile finanţări în următorul cadru financiar multianual.

Tot joi, Comisia a modificat programul de lucru digital al MIE, alocând 347 de milioane euro pentru finanţarea proiectelor strategice privind cablurile submarine. Aceste cereri vor sprijini CPEI, vor spori capacitatea UE de reparare a cablurilor şi vor dota cablurile submarine cu capacităţi inteligente.

Investiții în reparații și tehnologii SMART

În 2026, două cereri de finanţare în valoare de 60 de milioane euro vor sprijini modulele de reparare a cablurilor, alături de o cerere separată de propuneri în valoare de 20 de milioane euro pentru echipamente SMART pentru sisteme de cabluri. Este vorba de senzori şi componente de monitorizare integrate în infrastructura de telecomunicaţii submarine pentru a colecta date oceanice şi seismice în timp real. În plus, vor exista două cereri de finanţare pentru CPEI în 2026 şi 2027, în valoare totală de 267 de milioane de euro.

De asemenea, joi a fost deschisă o o cerere de propuneri în valoare de 20 de milioane euro în cadrul MIE Digital pentru finanţarea modulelor adaptabile pentru repararea cablurilor submarine. Aceste module vor fi staţionate în porturi sau şantiere navale pentru a restabili rapid serviciile de cablu submarin.

Aceasta marchează prima etapă a unei iniţiative mai ample planificate pentru toate bazinele maritime majore ale Uniunii Europene, inclusiv Marea Baltică, Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic. Acest proiect-pilot se va concentra asupra Mării Baltice din cauza creşterii numărului de întreruperi ale cablurilor submarine în ultimii ani, sugerând că aceste infrastructuri critice ar putea face obiectul unor acte ostile.

Cererile de propuneri vor fi deschise numai entităţilor publice cu un mandat de „răspuns în situaţii de urgenţă”, cum ar fi cele active în domeniul protecţiei civile, agenţiile naţionale de răspuns în situaţii de urgenţă, paza de coastă şi forţele navale militare.

Citește și Finlanda anunță un centru de supraveghere care să prevină deteriorarea cablurilor submarine. Măsurile includ senzori pe fundul mării

Citește și Nouă amenințare în Marea Baltică: Rusia dezvoltă drone subacvatice „științifice” pentru a viza cablurile și conductele

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă rombul alb desenat pe o bandă de circulație. Regula pe care trebuie să o știe șoferii
Digi FM
Fosta soție a lui Elon Musk rupe tăcerea despre căsnicia lor: “Mă făcea să mă simt neînsemnată”. Ce i-ar fi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...