Cum petrec europenii Crăciunul și Revelionul? Restricțiile impuse în Franța, Italia, Spania, Belgia și Grecia

Data publicării:
craciun online
Pentru mulți europeni sărbătorile de sfârșit de an 2020 înseamnă să stea în casă cu familia restrânsă Foto: Guliver/GettyImages

Un Crăciun nu prea fericit îi așteaptă pe europeni. Sunt sărbători cu multe restricții. Reuniunile cu familia și prietenii ar putea duce la o nouă creștere galopantă a cazurilor de COVID-19, un scenariu pe care autoritățile vor să-l evite. Tocmai de aceea, mai multe țări europene - unele destinații turistice foarte căutate în această perioadă, în alți ani - au impus o serie de restricții pe perioada sărbătorilor.

Franța: Nimeni pe stradă!

Noaptea dintre ani îi prinde pe francezi neapărat acasă. Nu vor mai avea voie să circule după ora 20:00, din 15 decembrie și până anul viitor. Noaptea de Saint Sylvestre, cum mai este cunoscut Revelionul în Franța, avea drept „tradiție” incendierea de mașini și alte violențe. Poate că acum va fi o noapte liniștită.

Singura excepție în care se ridică interdicțiile de circulație pe timpul nopții în Franța va fi noaptea de Crăciun, când sunt permise și întâlniri cu cel mult 6 persoane.

Restaurantele, barurile, cinematografele, teatrele, rămân închise, până după sărbători.

Italia: lockdown

Pentru italieni regulile sunt chiar mai stricte. Deplasările pe timp de noapte sunt interzise și de Crăciun, și de Revelion. De altfel, oamenii nu vor avea voie nici măcar să părăsească orașul în care locuiesc, singura derogare fiind pentru cei care trebuie să-și ajute rudele singure.

În zonele în care cazurile de COVID sunt puține, restaurantele vor fi deschise la prânz.

Belgia: cel mult un musafir

Belgia a restricționat la sânge interacțiunile sociale. O familie poate primi în casă cel mult un musafir, iar într-o curte pot fi simultan cel mult 4 oameni. Va rămâne valabilă pe perioada sărbătorilor și interdicția de circulație, de la miezul nopții și până la 5 dimineața.

Restricții mai blânde în Spania

În Spania, măsurile sunt ceva mai bânde de Crăciun și Revelion. Oamenii vor putea iesi din case până la ora 1:30 dimineață, față de ora 23:00, în prezent. La reuniunile cu familia și prietenii vor putea participa 10 persoane, față de șase, limita actuală.

Grecia: biserici deschise de Crăciun și Bobotează

O altă țară care mai relaxează restricțiile în perioada sărbătorilor este Grecia. Bisericile se vor deschide în ziua de Crăciun și în cea de Bobotează. În catedrale vor avea acces simultan cel mult 25 de persoane, iar în bisericile mici, maximum 9 oameni.

La sosirea în Grecia, turiștii nu vor mai sta în carantină 10 zile, ci doar 3.

Se redeschid saloanele de înfrumusețare și librăriile, iar interdicția deplasărilor pe timp de noapte va intra în vigoare cu o oră mai târziu, adică de la 10:00 seara.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri