Cum răspunde Albania îngrijorărilor UE privind proiectul de lux al lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump

Data actualizării: Data publicării:
edi raa albania
Premierul albanez Edi Rama. Sursa foto: Profimedia Images

Guvernul Albaniei a transmis Comisiei Europene că proiectul turistic de lux în valoare de peste 1,4 miliarde de euro asociat lui Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, va respecta standardele europene de mediu. Asigurările vin după ce Bruxellesul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la investiția care vizează o zonă protejată de pe coasta Adriaticii și care a declanșat proteste în Albania.

Guvernul albanez a oferit Comisiei Europene asigurări că proiectul controversat va respecta legislația de mediu, a precizat Marta Kos, comisarul european pentru extindere, în cadrul unei conferințe de presă: „Am primit asigurări din partea guvernului Albaniei că va fi realizată o evaluare completă a impactului asupra mediului și că standardele europene de mediu vor fi respectate”.

Albania este în prezent una dintre țările favorite pentru aderarea la Uniunea Europeană, fiind considerată al doilea cel mai avansat stat candidat, după Muntenegru. Pentru a finaliza procesul de aderare, Tirana trebuie însă să își armonizeze legislația cu cea a Uniunii Europene, inclusiv în domeniul protecției mediului.

Proiectul turistic de lux, evaluat la peste 1,4 miliarde de euro, a provocat proteste de amploare în ultimele săptămâni în Albania. Planurile vizează o zonă protejată din punct de vedere ecologic de pe litoralul Adriaticii.

Săptămâna trecută, după ce executivul european și-a exprimat îngrijorarea cu privire la proiect, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru extindere, Guillaume Mercier, a avertizat că autoritățile albaneze ar trebui să „acționeze fără întârziere” pentru a evita afectarea candidaturii țării la aderarea la UE.

Declarațiile au provocat nemulțumiri la Tirana, deoarece au fost percepute ca sugerând că Bruxellesul și-ar fi format deja o concluzie, în condițiile în care evaluarea impactului asupra mediului este încă în desfășurare.

Marta Kos a adoptat însă un ton mai conciliant și a salutat protestele ca expresie a unei libertăți fundamentale recunoscute atât în Uniunea Europeană, cât și în statele care aspiră să devină membre.

„Faptul că acest lucru se întâmplă în timp ce Albania parcurge procesul de aderare este important. Acest proces este obligatoriu din punct de vedere juridic și politic și este supus unei monitorizări și evaluări permanente. Acest lucru oferă cea mai puternică garanție că natura și mediul din Albania vor fi protejate în conformitate cu standardele europene”, a spus comisarul european pentru extindere.

În raportul anual privind progresele statelor candidate publicat anul trecut, Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la o modificare legislativă adoptată în februarie 2025, care introduce excepții speciale pentru investițiile de cel puțin 50 de milioane de euro.

Această prevedere se aplică și proiectului de investiții dezvoltat de Affinity Partners, companie susținută de Jared Kushner, care a beneficiat de facilități speciale acordate de autoritățile albaneze.

„În ceea ce privește investițiile străine, acestea sunt importante pentru fiecare țară candidată, dar și pentru statele membre. Pentru noi nu contează atât de mult de unde provin aceste investiții, ci dacă sunt realizate în conformitate cu legislația Uniunii Europene”, a adăugat Marta Kos.

Citește și Premierul Albaniei susține continuarea proiectului complexului turistic legat de ginerele lui Donald Trump: „Este un vis măreț”

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Când intră pensiile pe card și când sunt aduse de poștaș în august? Surpriză neplăcută pentru femei
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...