Italia | Mărturii din mijlocul dezastrului

Data actualizării: Data publicării:
Hundreds Dead In Italian Earthquake As Teams Search For Survivors
AMATRICE, ITALY - AUGUST 25: Emergency workers search the rubble of a building that was destroyed during an earthquake on August 25, 2016 in Amatrice, Italy. The death toll in the 6.2 magnitude earthquake that struck around the Umbria region of Italy in the early hours of Wednesday morning has risen to at least 250 as thousands of rescuers continue to search for survivors. (Photo by Carl Court/Getty Images)

Imaginea micilor localităţi din centrul Italiei, devastate de cutremur, este dureroasă. Totul e pustiu, doar salvatorii se văd printre ruine şi puţine clădiri au mai rămas în picioare. Trimişii speciali ai Digi 24 au reuşit să ajungă în zonă, au intart în Amatrice noaptea trecut, azi doar în apropiere. Au însoţit echipele de salvare în mai multe localităţi distruse şi au stat de vorbă cu oamenii care au trecut prin acest coşmar.

Adrian Cojocaru, trimisul special Digi24 în Italia: „Aproape că nu a mai rămas nimic în picioare, în micuţul sat Casale, cam aşa arată situaţia acum după cutremurul foarte puternic. Mai sunt două sau trei case în picioare, case consolidate, în rest toate sunt la pământ. Salvatorii caută acum cu animale special antrenate dacă mai există victime printre dărâmături.”

O astfel de echipă are 13 câini special antrenaţi să caute printre ruine.

„Suntem specializaţi în salvări (cu câini – n.r.) chiar şi în avalanşe. Vrem să ajutăm aici. Am descoperit ieri morţi, patru morţi, şi trei răniţi. Aici e foarte dificil pentru că totul e prăbuşit, nu este ca într-un oraş, unde sunt blocuri şi poţi să supravieţuieşti, aici e un pic dificil”, spune unul dintre voluntari.

Echipele speciale au reuşit să dea peste câteva animale în viaţă, într-un adăpost, care a rezistat undelor seismice.

La San Lorenzo, excavatoarele au eliberat drumul de acces în localitate, după ce au îndepărtat tone de moloz de pe drumul principal. Nici aici n-au mai rămas prea multe case în picioare.

„Nu mai există localitatea, nu mai există clădiri, nu mai există Amatrice, nu mai sunt familii. O experienţă de nedorit. Te salvezi doar dacă rezistă casa. Dacă ţine casa, te salvezi, dacă nu, eşti mort! Cine a avut norocul să aibă o casă ca a mea, care a rezistat, s-a salvat”, spune un localnic a cărui casă a rămas în picioare pentru că a fost recent consolidată.

Opt oameni au fost găsiţi fără viaţă în această localitate, după cutremurul de miercuri. Nici măcar nu locuiau acolo - erau în vacanţă şi urmau să plece săptămâna viitoare. În San Lorenzo se stabiliseră şi câţiva români.

„Da, sunt diverşi români. O familie de cinci persoane, soţ soţie şi trei copii, lucrau aici şi îi ştiu bine. Un alt băiat din localitatea din apropiere, pe care l-am văzut în timp ce veneam aici, era disperat pentru că verişoara lui era moartă în Amatrice”, a declarat un localnic.

Orăşelul Amatrice este devastat. Asta i-a făcut pe jurnaliştii italieni să-l compare cu localitatea siriană Alep, care a fost transformată în ruine de bombardamente.

Adrian Cojocaru, trimisul special Digi24 în Italia: „Autorităţile italiene au stabilit punctul de comandă la 10 km de Amatrice, de aici pleacă pompierii în încercarea de a salva persoanele prinse sub dărâmături, sunt zeci de unităţi, au fost instalate corturi speciale pentru pompieri de la unităţi din Roma, Bergamo, din zona centrală a Italiei.”

Toate autorismele personale sunt oprite înainte de a ajunge la Amatrice, pentru a nu încurca activitatea echipelor speciale de salvare. Iar munca salvatorilor nu este simplă, pentru că în oraş mai sunt doar câteva clădiri care nu s-au prăbuşit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri