De la Wallis Simpson la Meghan Markle. Cum a ajuns familia regală britanică să accepte o logodnică divorțată

Data publicării:
Prince Harry & Meghan Markle Visit Nottingham
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Intrarea actriţei Meghan Markle în rândul familiei regale britanice reprezintă un eveniment care se află la antipozi faţă de primirea de care a avut parte o altă americancă divorţată, Wallis Simpson, a cărei simplă evocare stârneşte încă frisoane în Palatul Buckingham, informează AFP, citat de Agerpres.

Semn că timpurile s-au schimbat mult în 80 de ani, acolo unde statutul de femeie divorţată pe care îl avea Wallis Simpson a făcut să tremure monarhia britanică, Meghan Markle este concepută ca un element de modernitate adus acestei instituţii multicentenare.

În 1936, la doar câteva luni după ce a urcat pe tron, Edward al VIII-lea a fost obligat să abdice pentru a putea să se căsătorească cu Wallis Simpson, un veritabil seism care a destabilizat Marea Britanie cu puţin timp înainte de debutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Umbra acestei drame ar putea să plutească asupra căsătoriei prinţului Harry cu Meghan Markle, pe 19 mai, în capela St. George de la Castelul Windsor, unde au avut loc funeraliile lui Wallis Simpson în 1986.

Ducesa de Windsor este înmormântată la mică distanţă, alături de soţul ei - decedat în 1972 - în cimitirul regal de la Frogmore House, unde va avea loc în ziua nunţii regale, în cursul serii, o recepţie în onoarea prinţului Harry şi a lui Meghan Markle.

"Să ascultaţi cu mare atenţie cântecul corului în momentul în care Meghan şi Harry vor coborî pe aleea centrală", a declarat cronicarul regal Andrew Morton. El a prezis, de asemenea, că invitaţii vor putea să îl audă pe fostul rege Edward al VIII-lea "întorcându-se în mormânt".

Pe vremea lui, întrucât a dorit să se căsătorească cu o americancă divorţată, el a fost nevoit să renunţe la tron. În schimb, în zilele noastre, o americancă divorţată este primită cu braţele deschise, a adăugat el, autorul unor biografii dedicate prinţului Harry şi actriţei Meghan Markle.

Însă comparaţiile se opresc aici, mai spune Andrew Morton, care a subliniat originile foarte diferite dintre cele două americance: Meghan, o tânără actriţă, metisă, născută la Los Angeles, şi Wallis, o femeie mondenă, de două ori divorţată şi care a crescut în Baltimore.

"Familia Wallis avea sclavi, în timp ce în familia lui Meghan, străbunii lor erau sclavi", a adăugat acelaşi expert britanic pentru AFP, referindu-se la strămoşii mamei viitoarei mirese.

După părerea lui, Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, are de partea ei numeroase experienţe în domeniul acţiunilor de caritate, în special în numele Organizaţiei Naţiunilor Unite.

"Ar fi putut fi diplomat, politician, avocat", a adăugat el, considerând că viitoarea mireasă "este cu siguranţă pregătită pentru familia regală, şi-a dovedit calităţile".

În schimb, Wallis Simpson era considerată din punct de vedere politic, religios, social şi moral nedemnă să devină regină.

Dacă regele Edward al VIII-lea s-ar fi încăpăţânat să rămână alături de ea în pofida avizului prim-ministrului din epocă, Stanley Baldwin, guvernul ar fi trebuit să demisioneze, declanşând o criză constituţională. Însă fostul suveran britanic a renunţat la tron şi cuplul s-a căsătorit în cele din urmă la castelul Cande, în apropiere de oraşul francez Tours, în 1937.

Şi-au petrecut anii de exil în mare parte a timpului la Neuilly-sur-Seine, lângă Paris, trăind în principal de pe urma banilor primiţi de la prieteni bogaţi. Relaţiile nu au fost niciodată reparate cu familia regală britanică, în pofida unor rare participări la evenimente oficiale.

Pentru faptul că a vrut să plaseze interesul personal deasupra interesului ţării sale, Edward al VIII-lea a lăsat în urmă imaginea unui bărbat egoist, iar fratele şi succesorul lui, George al VI-lea, a avut mari probleme cu a şterge acea imagine negativă, adoptând o atitudine complet contrară: datoria înainte de orice. Aceeaşi cale a fost continuată şi de fiica lui, Elisabeta a II-a, care, la 92 de ani, consideră abdicarea ca pe o blasfemie.

Poveştile de viaţă ale lui Meghan şi Wallis ilustrează schimbările intervenite în dinastia Windsor, ca şi în societatea britanică, în prezent multirasială şi mai puţin impregnată de morala anglicană.

Patru căsătorii din zece din Marea Britanie se încheie printr-un divorţ şi trei dintre cei patru copii ai reginei Elisabeta a II-a au divorţat la rândul lor. Tatăl prinţului Harry, prinţul Charles - moştenitorul tronului britanic - s-a recăsătorit în 2005 cu o femeie care era la rândul ei divorţată.

În ceea ce priveşte aristocraţia britanică, ea priveşte acum cu mai puţin snobism căsătoriile cu americani şi cu "oameni din popor".

În timp ce naţionalitatea lui Wallis Simpson a jucat în defavoarea ei, comentatorul regal Richard Fitzwilliams spune că nunta cuplului Harry-Meghan este percepută de societatea actuală ca o manifestare supremă a "relaţiei speciale dintre Regatul Unit şi Statele Unite".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri