Decizia UE în cazul unui eșec al acordului comercial cu SUA. Ce se va întâmpla cu măsurile de retorsiune

Data publicării:
Ursula von der Leyen dă mâna cu Donald Trump
Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană va suspenda marţi pentru şase luni contramăsurile tarifare pe care le pregătise împotriva Statelor Unite în eventualitatea eşecului negocierilor comerciale cu Washingtonul, negocieri concretizate într-un acord preliminar convenit de preşedintele american Donald Trump şi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează luni agenţiile Reuters şi EFE.

Comisia va lua măsurile necesare pentru a suspenda timp de şase luni contramăsurile Uniunii Europene împotriva Statelor Unite, care ar fi urmat să intre în vigoare pe 7 august, a declarat presei un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Olof Gill.

După ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat Uniunea Europeană cu taxe vamale de 30% începând cu 1 august, Comisia Europeană a pregătit un pachet de represalii comerciale împotriva SUA în valoare de 93 de miliarde de euro şi care urmau să intre în vigoare în etape începând cu 7 august.

Negocierile comerciale între Washington şi Bruxelles au continuat, iar pe 27 iulie Trump şi Von der Leyen s-au întâlnit la un complex de golf al preşedintelui american în Scoţia, unde au convenit un acord comercial preliminar între SUA şi UE, perceput ca fiind favorabil mai degrabă pentru SUA.

Concret, conform înţelegerii convenite, majoritatea produselor europene importate în SUA vor fi supuse unei taxe vamale de 15%, fără ca UE să aplice taxe vamale asupra importurilor din SUA.

Unele produse, precum cele ale industriei aeronautice, echipamentele industriale, unele substanţe chimice sau medicamentele generice vor fi exceptate de la aplicarea taxelor vamale. Însă în cazul oţelului şi aluminiului taxa vamală aplicată de SUA va rămâne la procentul actual de 50%, în timp ce continuă negocierile dintre UE şi SUA pentru stabilirea unor contingente din aceste produse care să fie taxate mai puţin la intrarea în SUA.

Von der Leyen s-a angajat în plus ca UE să cumpere din SUA produse energetice în valoare de 750 de miliarde de dolari în următorii trei ani, în special gaze naturale lichefiate (GNL), să realizeze în SUA investiţii suplimentare de 600 de miliarde de dolari până în anul 2029 şi să cumpere mai multe arme americane.

În perioada scursă de la înţelegerea din 27 iulie negociatorii europeni şi americani au lucrat la o declaraţie comună menită să clarifice în detaliu conţinutul şi modul de aplicare a acestui acord, care nu va fi un acord comercial propriu-zis, declaraţie care este în curs de finalizare, potrivit purtătorului de cuvânt comunitar citat mai sus.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O nouă zi liberă pentru români în luna mai. Propunerea a fost înregistrată în Parlament
Digi FM
Duminica Tomii 2026, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce este bine să NU faci în ultima zi a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona luni. Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a promis-o?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...