Deși este hotărâtă să părăsească UE, Marea Britanie organizează alegeri europene la 23 mai

Data actualizării: Data publicării:
brexit
Foto: Guliver /Getty Images

Regatul Unit a stabilit la 23 mai data alegerilor europene, dând totodată asigurări că speră să nu fie necesar să le organizeze, la trei ani după ce a votat în favoarea Brexitului, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Guvernului, relatează AFP.

„Guvernul intenţionează în continuare să părăsească Uniunea Europeană cu un acord şi să adopte legislaţia necesară până la 22 mai, pentru ca să nu avem nevoie să participăm la aceste alegeri”, care vor fi în acest caz anulate, a precizat purtătorul de cuvânt.

Theresa May i-a trimis săptămâna trecută o scrisoare lui Donald Tusk, președintele Consiliului European pentru a cere o amânare a ieșirii Marii Britanii din UE la data de 30 iunie.

După amânarea datei de 29 martie, Regatul Unit ar trebui să părăsească UE în data de 12 aprilie.

Această nouă cerere de amânare are loc în contextul în care parlamentarii britanici nu au ajuns la un acord privind Brexitul.

Potrivit BBC, May a propus ca, dacă Parlamentul adoptă un acord la timp, Marea Britanie să piasă din UE înaintea alegerilor europarlamentare din 26 mai.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri