Dictatura este preferabilă democrației, consideră unu din cinci europeni, potrivit unui sondaj realizat inclusiv în România

Data publicării:
democratie dictatura sondaj balanta
Foto: Profimedia

Un european din cinci consideră că, în anumite cazuri, dictatura este preferabilă democraţiei, potrivit unui sondaj comunicat POLITICO. Un procentaj semnificativ din populaţia continentului are opinii antiparlamentare şi nu consideră extrema dreaptă o ameninţare la adresa democraţiei, relevă sondajul realizat de institutul de sondaje AboutPeople şi comandat de think tank-ul Progressive Lab în cinci ţări: Grecia, Franţa, Suedia, Marea Britanie şi România.

Cercetarea, realizată între 25 noiembrie şi 16 decembrie şi publicată în premieră de POLITICO, a constatat o nemulţumire generalizată faţă de modul în care funcţionează democraţia în practică, mai degrabă decât faţă de democraţia în sine, scrie News.ro.

Astfel, 76% dintre greci, de exemplu, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul în care funcţionează democraţia în ţara lor, comparativ cu 68% în Franţa, 66% în România, 42% în Marea Britanie şi 32% în Suedia.

Studiul vine într-un moment în care sprijinul pentru forţele populiste şi naţionaliste este în creştere pe întreg continentul, partidele de extremă dreapta ocupând locuri fruntaşe în sondajele din Germania, Franţa şi Marea Britanie.

„Diviziunile tradiţionale între ţările europene se estompează, iar peisajul devine din ce în ce mai complex”, a declarat Dimitris Papadimitriou, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Manchester, referindu-se la categorisiri precum Europa de Vest, Europa de Est şi Europa de Sud.

„Ţări precum România, care au cunoscut o creştere economică rapidă în ultimii ani, nu par să aibă o încredere mai mare în democraţia liberală”, arată Papadimitriou. „Ţări bogate precum Suedia se confruntă cu presiuni asupra instituţiilor democratice şi cu scăderea încrederii cetăţenilor în acestea. Franţa şi, într-o măsură mai mică, Marea Britanie se află într-o criză profundă. Grecia pare să se afle într-un echilibru instabil între o criză generală de încredere în instituţiile sale şi o credinţă oarecum neclară în idealurile democraţiei”, a comentat politologul.

Pe lângă faptul că unu din cinci – 22% – afirmă că, în anumite cazuri, dictatura ar putea fi opţiunea preferabilă, unu din patru – 26% – este de acord cu afirmaţia: „Dacă în ţara mea ar exista un lider capabil şi eficient, nu m-ar deranja dacă acesta ar limita drepturile democratice şi nu ar fi responsabil în faţa cetăţenilor pentru acţiunile sale”.

Cu toate acestea, opoziţia faţă de ideea unui regim autoritar rămâne puternică, 69% dintre respondenţi respingând această propunere.

„Sondajul nu exprimă o nemulţumire generală sau o respingere absolută a sistemului democratic”, a comentast George Siakas, profesor asistent la Universitatea Democritus din Tracia, Grecia. „Acesta exprimă nemulţumirea cetăţenilor faţă de modul în care funcţionează, cu caracteristici clare anti-elite şi „anti-establishment”, subliniază profesorul.

În ceea ce priveşte încrederea în instituţii, Uniunea Europeană a obţinut cel mai bun rezultat, cu 43%, devansând mass-media, cu 27%, şi partidele politice, cu 24%. O treime dintre cei chestionaţi nu au fost de acord cu opinia că ascensiunea extremei drepte reprezintă un pericol pentru democraţie.

Persoanele chestionate în Grecia au manifestat cel mai mare sentiment de distanţare faţă de partidele politice, 55% dintre ei afirmând că nu se simt apropiaţi de partidul pentru care au votat la ultimele alegeri, faţă de 53% în România, 47% în Regatul Unit, 43% în Franţa şi 32% în Suedia.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 greșeli care îți pot micșora pensia chiar şi cu mii de lei. Ce îți poate tăia din punctaj fără să îți...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”