DIGIPEDIA. Ce fel de politicieni au alții: Helmut Schmidt

Cîrstoiu: Mandatul meu e pe masa coaliției

Panică în Paris după ce o persoană a amenințat că va arunca în aer consulatul iranian

Ambasadorul Israelului: Sancțiunile care vin spre Iran nu sunt suficiente. Trebuie să acționăm mai puternic pentru a preveni războiul

Adrian Cioroianu, despre atacul de vineri: Acest episod e închis, dar înfruntarea care există de zeci de ani va continua

Un avion de luptă s-a prăbușit în Rusia după ce a atacat cu rachete teritoriul ucrainean. Imagini cu aeronava cuprinsă de flăcări

Nicolae Ciucă, la Jurnalul de Seară

Un preot vrea să trimită fetele abuzate la închisoare

Kelemen: Nu e vorba de România când candidează Iohannis la NATO. Rutte e cel mai cinic politician din Europa

Ciolacu negociază vânzarea de acțiuni TAROM la companii din Qatar și EAU

Cancelarul Helmut Schmidt s-a confruntat cu crize nenumarate, între care cea provocată de atenatele teroriste ale grupărilor Baader Meinhof şi s-a remarcat prin intransigenţă şi consecvenţă. A fost promotorul instalării rachetelor americane cu rază medie de acţiune, în ţara sa şi Europa de Vest, ca răspuns la înarmarea nucleară sovietică din Europa de Est, împotriva propriului partid şi a opiniei publice din ţara sa. A avut el dreptate. A negociat cu liderii sovietici şi s-a făcut respecat de ei. N-a fost cancelarul reunificării, ci al apropieri între RFG şi RDG.

S-a spus despre el că e politicianul bun din partidul greşit, că-şi înscenează ca un actor histrionic apariţiile, că îşi arogă cu falsă gravitate rolul de cel mai bun politician dintre intelectuali şi de cel mai vizibil intelectual dintre politicieni. Helmut Schmidt şi-a răzbit însă epoca, prin longevitate, în primul rând. A împlinit anul trecut 95 de ani. E lucid, foarte articulat, scrie cărţi şi dă interviuri. Şi, mai ales, continuă să fumeze. Susţine chiar că nicotina îl ajută să avanseze spre atingerea centenarului.

În 2013, decembrie, 23, înainte de Crăciun, de ziua sa de naştere, Germania, prin primul post public de televiziune, i-a facut un cadou neobişnuit: un film documentar de o oră şi jumătate, cu imagini reale şi imagini artistice, cu faptele şi gândurile şi gesturile care compun acest destin excepţional.

Am ales acest film din câteva motive simple, explică Emil Hurezeanu. Merită să vedem ce politicieni au alţii, în democraţiile avansate. Merită, apoi, să vedem cum sunt onoraţi politicienii care-şi marchează epoca, într-o ţară de importanţa Germaniei. Şi politicianul, şi cetăţeanul, în acest documentar, sunt atât de diferiţi faţă de ai noştri!

Ce-i drept, nici ţările noastre nu seamănă. Dar, în Europa de azi, merită să învăţăm unii de la alţii, între vecini, prieteni şi aliaţi, de la cei mai buni dintre noi, în timp ce în interior sau din anumite colţuri ale străinătăţii apropiate, zavera, râca şi frica îşi dau mâna ca să ne sperie şi să ne ţină pe loc.

Filmul e un îndemn la curaj şi înfruntare a vieţii cu folos pentru om şi ţara lui.

Prin eposul documentar dedicat lui Helmut Schmidt ideea a fost că, în plină campanie prezidenţială la noi, din care răzbat mai ales trăsăturile negative, reale sau inventate ale adversarilor, ne-ar face bine să avem parte şi de imaginea normală, a unui politician normal, dintr-o ţară normală. Poate că n-a mai rămas mult până departe.