Din mai, Cipru renunță la carantină pentru turiștii vaccinați sau cu un test PCR negativ

Data publicării:
Portul Kyrenia din Cipru
Foto: David Forman / ImageSource / Profimedia

Autoritățile cipriote au anunțat că renunţă la carantină pentru vizitatorii din alte state ale Uniunii Europene şi multe alte ţări începând cu data de 10 mai.

Condiţia este ca vizitatorii să fie vaccinaţi cu dozele necesare împotriva COVID-19 sau să poată prezenta un test negativ PCR nu mai vechi de trei zile, a declarat adjunctul ministrului cipriot pentru turism, Savvas Perdios, citat de Agerpres.

Vaccinarea cu serul rusesc Sputnik V va fi tratată în mod egal cu inocularea cu alte vaccinuri, a spus Perdios.

Aceste reguli se vor aplica tuturor statelor din zona Schengen, precum şi vizitatorilor din SUA, Regatul Unit, Israel, Egipt, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Canada, Elveţia, Australia şi Noua Zeelandă, informează postul de radio de stat RIK.

Turismul este pentru Cipru cel mai important sector economic, notează dpa.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Decizia care stârnește furie în Anglia înaintea Cupei Mondiale. Autoritățile locale cer fanilor să nu...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...