Dodon mobilizează armata. Situație excepțională la Chișinău din cauza zăpezii: mii de copaci doborâți
Data actualizării: Data publicării:
Republica Moldova este paralizată din cauza ninsorilor. În Chişinău e declarată situaţie excepţională, mii de copaci şi fire electrice sunt la pământ, transportul public nu circulă, oamenii sunt rugaţi să stea acasă. Președintele Igor Dodon a semnat, vineri dimineața, la solicitarea premierului Pavel Filip, un decret prin care mobilizează armata la nivel național, relatează presa de peste Prut.
„Comisia pentru situații excepționale în frunte cu Primul-Ministru a decis sa ceară Președintelui R. Moldova instituirea stării de urgență. Am dispus mobilizarea totală a efectivului armatei naţionale pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale. Decretul a fost semnat. Totodată, mă adresez tuturor cetăţenilor ţării pentru implicare!”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Meteorologii au anunțat cod portocaliu de ninsori pentru sudul și centrul țării. Mai multe drumuri deja au fost închise, inclusiv cele care duc de la Chișinău la puncte de la frontiera cu România. De asemenea, aeroportul Chișinău este paralizat, mai multe zboruri au fost anulate sau amânate vineri dimineața.
Primăria Chişinău informează că la nivelul întregului municipiu este declarată situaţie excepţională, începând cu seara zilei de 20 aprilie 2017 (ora 18.00). Transportul public nu circulă, numărul copacilor doborâți este de peste 2000, iar armata intervine în lichidarea consecințelor ninsorii, relatează agora.md. Potrivit aceleiași surse, un bărbat a fost găsit mort pe stradă într-un sector al capitalei.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Armata Naţională intervine cu militari şi unităţi de tehnică specială pentru ajutarea populației și înlăturarea consecinţelor căderilor de zăpadă. Militarii acționează deja la Cahul și Ungheni și sunt pregătiți să intervină la solicitarea autorităților locale.
De ce au căzut așa mulți copaci la Chișinău?
Cel mai curios fenomen este însă numărul mare de copaci doborâți în capitala Chișinău. Imaginile sunt apocaliptice, relatează presa de peste Prut. Oamenii se întreabă cum e posibil ca arborii tineri sau, la prima vedere, sănătoși să fie doborâți așa de ușor. Iată ce a explicat un specialist, citat de ea.md:
„Copacii verzi cad acum, deoarece au o coroană bogată. Iarna, copacii nu au frunze, crengile sunt goale. Acum însă ei sunt mult mai grei, la fel ca și zăpada care se adună pe ramuri”, explică Oleg Todorov, arhitect peisagist. „Presiunea pe care o suportă coroana copacului, din cauza volumul mare de zăpadă-lapoviță, este de 4-5 ori mai mare decât în timpul iernii, când zăpada este pufoasă. Stratul de zăpadă/lapoviță adunat pe un copac frunzos este de circa 5-10 ori mai mare și mai greu decât în perioada de iarnă. Punctul de greutate al copacului în perioada caldă, când copacul are frunze și flori, se schimbă”, mai spune Todorov. „Aici mai trebuie să menționăm că iarna, tulpina și ramurile copacului sunt înlemnite, adică se află în stare de hibernare. Primăvara, copacul învie și are loc procesul de vegetație, ramurile devin mlădioase și mai firave, astfel încât greutatea lapoviței care conține aproximativ 100% apă apasă puternic întregul copac”, a explicat Oleg Todorov.
„Un factor important este și toaletarea (frezarea) copacului în perioada de adormire a copacului când, conform procedurii, se înlătură 40% din ramurile secundare. Această procedură este crucială atât în cazul copacilor din localitățile rurale, cât și din cele urbane. Și anume în cazul copacilor stradali, toaletarea permite apariția de ramuri noi, mai puternice, care pot rezista la asemenea calamități naturale de care avem parte astăzi (joi - n.r.). Încă un moment important este că, în mod obligatoriu, crengile trebuie frezate și formată corect coroana, astfel încât să nu se intersecteze cu diferite fire electrice, antene, etc.”, a reliefat specialistul.
Urmăriți mai jos o galerie foto, cu imagini preluate de la agora.md (click pe prima fotografie, pentru a le vedea pe celelalte):
Capriciile vremii au împărțit Republica Moldova în două. În timp ce în capitală și în centrul și sudul țării s-a dezlănțuit iarna, în nordul țării nici pomeneală de zăpadă. Deși sunt doar +3 grade afară, în raionul Ocnița, orașul Otaci, copacii sunt în floare și lalelele înflorite, relatează agora.md:
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.