Donald Tusk: Este „posibilă” o scurtă amânare a Brexit-ului, dacă parlamentul britanic aprobă acordul de ieşire

Data publicării:
Merkel And Tusk Meet As Ukraine Tensions Rise
Foto: Gulliver/GettyImages

Este „posibilă” o scurtă amânare a Brexit-ului, însă doar dacă parlamentul britanic va aproba acordul ieşirii Regatului Unit din UE, a declarat miercuri preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, potrivit Agerpres.

European Leaders Attend The European Council Meeting In Brussels
Președintele Consiliului European, Donald Tusk. Foto: Guliver/Getty Images

Cu nouă zile înaintea datei prevăzute pentru Brexit, 29 martie, premierul britanic Theresa May le-a cerut miercuri liderilor europeni o amânare până la 30 iunie, cu scopul ca ţara sa, incapabilă să se adune în jurul unui acord de separare, să evite o ieşire fără o plasă de siguranţă.

Premierul conservator şi-a afirmat de asemenea intenţia de a „prezenta încă o dată Camerei Comunelor” tratatul de retragere încheiat cu Bruxelles-ul, „cât mai repede posibil”.

Theresa May a dorit să ceară săptămâna aceasta încă o dată un vot al deputaţilor pentru acordul deja respins de două ori, dar preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a estimat că guvernul nu poate supune pentru a treia oară votului acestei camere a parlamentului acordul privind Brexitul, cu excepţia cazului în care acest document va fi revizuit substanţial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri