Dosarele Panama | Demisie în guvernul spaniol

Data publicării:
spania

Jose Manuel Soria a ajuns în atenția presei care a descoperit că numele său apare în consiliul de administraţie al companiei U.K. Lines, o firmă offshore înființată de Mossack Fonseca.

Jose Manuel Soria, ministrul demisionar al Industriei: „Niciodată nu am avut responsabilităţi în societatea UK Line. Nu am primit niciodată bani, nu am avut acțiuni sau participațiuni”.

Documentele publicate de presa spaniolă îl contrazic. În acte sunt trecute atât numele său, cât şi al fratelui. Pus în faţa acestor dovezi, Jose Manuel Soria a dat explicaţii contradictorii. Iniţial a zis că numele său a apărut pe listă din greșeală.

Jose Manuel Soria, ministrul demisionar al Industriei: „Eu nu știu de ce numele meu a apărut și apoi a fost șters, la distanță de două luni. Nu știu, nu știu de ce! Am vorbit cu fratele meu și nici el nu știe de ce apărea ca director. Cine a făcut această eroare, trebuie să spună de ce a făcut-o și să ofere explicațiile necesare”.

Ziarul El Mundo a continuat dezvăluirile şi a prezentat un document al firmei emis de firma UK Line care are pe el semnătura lui Jose Manuel Soria. În faţa acestei dovezi oficialul spaniol a anunţat că demisionează pentru a nu pune într-o situaţie dificilă guvernul.

Dosarele Panama | Giganţii offshore

Între-timp, apar noi detalii despre banii pe care marile companii americane îi au ascunşi în paradisurile fiscale. Vorbim, în total, de 1.400 de miliarde de dolari pe care giganţi precum Apple, Chevron, Walmart, General Electric şi Microsoft, i-au ascuns, între anii 2008 şi 2014, în conturi offshore, cu scopul de a-şi reduce plata impozitelor.

Potrivit datelor analizate de Oxfam, Apple are cei mai mulţi bani în paradisurile fiscale, aproape 200 de miliarde de dolari. Este urmată de General Electric cu 119 miliarde şi Microsoft cu 108 miliarde de dolari. Dezvăluirile au stârnit un imens scandal peste Ocean în contextul în care giganţii economiei au fost principalii beneficiari ai sprijinului contribuabililor americani. 11.000 de miliarde de dolari din fondurile publice au primit de la bugetul de stat sub formă de garanţii asupra împrumuturilor sau ajutoare federale directe. Adică, 27 de dolari pentru fiecare dolar plătit drept taxă statului american.

Pus la zid de lumea întreagă, statul Panama promite că va înăspri controalele asupra cabinetelor de avocatură.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri