Emil Hurezeanu, despre scandalul de spionaj din Germania: „Rușii sunt satisfăcuți”

Data publicării:
Emil Hurezeanu 1

Guvernul de la Berlin a decis să-l expulzeze pe şeful biroului CIA din Ambasada SUA. În ultima săptămână, autortităţile de la Berlin au descoperit două cazuri de spionaj în favoarea aliaţilor de peste Ocean.

Wolfgang Schauble, care este ministru de Finanțe, a spus că e, pur și simplu, o tâmpenie ce fac americanii acum. Miniștrii sunt revoltați, destui oameni în Germania sunt revoltați, rușii sunt satisfăcuți. Rușii spun: v-am spus noi că neîncrederea asta este un indiciu al instabilității în Europa și, de fapt, al unui front occidental tot mai fisurat?”, a spus Emil Hurezeanu.

Sigur că Germania e un stat foarte apropiat de SUA. Din multe puncte de vedere, poate cel mai apropiat, având în vedere situarea sa pe o linie sensibilă: în continuare, mijlocul Europei. Nu mai suntem în timpul Războiului Rece, nu mai suntem nici în perioada pre-romantică a Războiului Rece”, a adăugat jurnalistul.

Potrivit acestuia, mulți dintre politicienii germani se întreabă acum: „Nu ne pierdem, fraților, energia cu prostii de genul ăsta între noi? Nu avem lucruri de făcut împreună în Siria, în Orientul Apropiat, chiar în relațiile cu Rusia? Nu e o risipă de energie?”.

Noul scandal de spionaj vine în condiţiile unor relaţii deja tensionate între Germania şi Statele Unite. Cancelarul Angela Merkel s-a declarat extrem de deranjată, anul trecut, după ce s-a aflat că telefonul i-ar fi fost ascultat de serviciile secrete americane şi a cerut explicaţii.

Casa Albă a respins acuzaţiile, iar preşedintele american, Barack Obama, a declarat că telefonul cancelarului german nu este ascultat de serviciile pe care le are în subordine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri