Uniunea Europeană a ajuns la un acord pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze ruseşti până în 2027

Data actualizării: Data publicării:
conducte de gaze
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Consiliul European a anunţat miercuri că a ajuns la un acord cu Parlamentul European pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia până în 2027, ca parte a eforturilor de a pune capăt dependenţei de energia rusă.

Acordul va include o interdicţie treptată şi obligatorie din punct de vedere legal în ceea ce priveşte importurile din Rusia de gaze naturale lichefiate (GNL) şi de gaze naturale prin conducte, cu o interdicţie totală începând cu sfârşitul anului 2026 şi, respectiv, toamna anului 2027.

În octombrie, 12% din importurile de gaze naturale ale UE erau din Rusia, în scădere faţă de cele 45 de procente înainte de invadarea Ucrainei în 2022.

Ungaria, Franţa şi Belgia sunt printre ţările care încă primesc gaze naturale din Rusia, menţionează Reuters.

Acordul la care s-a ajuns este un compromis între Parlamentul European, care dorea o interdicţie mai rapidă, şi statele membre, care doreau să acorde mai mult timp, notează AFP.

În ceea ce priveşte conductele de gaze, interdicţia contractelor pe termen lung, cele mai sensibile deoarece uneori au o durată de zeci de ani, va intra în vigoare la 30 septembrie 2027, cu condiţia ca stocurile să fie suficiente, şi se va aplica cel târziu de la 1 noiembrie 2027.

În ceea ce priveşte gazul natural lichefiat (GNL), interdicţia privind contractele pe termen lung se va aplica începând cu 1 ianuarie 2027, în conformitate cu anunţurile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la sancţionarea Rusiei. Pentru contractele pe termen scurt, interdicţia se va aplica începând cu 25 aprilie 2026 pentru gazul natural lichefiat şi cu 17 iunie 2026 pentru gazul transportat prin conducte.

Acest calendar va trebui să fie aprobat pentru ultima dată de statele membre şi de Parlament, dar acest acord la care s-a ajuns marţi seara târziu deschide calea către un vot fără suspans.

Citește și

Ungaria, interesată să importe gaze din zăcământul Neptun Deep. Ce a declarat Peter Szijjarto despre achiziționarea Lukoil de către MOL

Companiile europene vor putea invoca un caz de „forţă majoră” pentru a justifica legal aceste încălcări contractuale, menţionând interdicţia de import decisă de UE.

Executivul european a optat pentru o propunere legislativă în locul sancţiunilor, deoarece aceasta poate fi adoptată cu majoritatea calificată a statelor membre. Scopul este de a evita un veto din partea Ungariei şi Slovaciei, considerate apropiate de Moscova şi care se opun ferm acestor măsuri.

La aproape patru ani de la invadarea Ucrainei, Uniunea Europeană doreşte să priveze Rusia de partea financiară provenită din gazul său.

Ponderea gazului rusesc în importurile de gaz ale Uniunii Europene a scăzut de la 45% în 2021 la 19% în 2024. Dar, deşi UE s-a străduit să-şi reducă aprovizionarea prin conducte de gaz, ea s-a orientat parţial către gazul natural lichefiat (GNL), transportat cu nave, descărcat în porturi, regazeificat şi apoi injectat în reţeaua europeană.

În urma Statelor Unite (45%), Rusia ocupă un loc central, cu 20% din importurile de GNL ale UE în 2024, adică 20 de miliarde de metri cubi din cele aproximativ 100 de miliarde importate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce câștigătorul Survivor România 2026 nu primește 100.000 de euro în cont, de fapt? Suma care îi rămâne...
Digi FM
"Mi-am privit brațul și atârna pur și simplu". Un turist a fost atacat de un urs grizzly și târât prin pădure
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Cum ar putea sistemele active de protecție anti-dronă să readucă blindatele pe câmpul de luptă. Soluția la...
Newsweek
Cine se va ocupa de 4.600.000 pensii în guvernul Tomac? Va indexa pensiile viitorul ministru al Muncii?
Digi FM
De la miliardar la trilionar. Cum ar putea Elon Musk să rescrie istoria averilor globale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Greșeala banală pe care mulți stăpâni de câini o fac zilnic. Îți poate îmbolnăvi atât animalul, cât și familia
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...