Video Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul lumii. Cele patru cauze care transformă continentul într-un „punct fierbinte”

Data actualizării: Data publicării:
incendiu de vegetație
Teritoriile devastate de incendii în Portugalia și Spania anul acesta reprezintă două treimi din întreaga suprafață afectată din Europa. Foto: Profimedia Images

Europa se încălzește mai repede decât orice alt continent, iar efectele crizei climatice sunt tot mai grave: numai în această vară, valurile de căldură au provocat zeci de mii de decese. Fenomenul este amplificat de modificarea tiparelor meteorologice, încălzirea accelerată a Arcticii, reducerea stratului de zăpadă și scăderea poluării aerului, scrie The Guardian.

Întreaga planetă se încălzește, deoarece emisiile de carbon generate de arderea combustibililor fosili rețin tot mai multă căldură în atmosferă. Europa se încălzește însă de aproape două ori mai repede decât media globală.

În prezent, temperatura medie de pe continent este cu 2,5 grade Celsius mai ridicată decât înainte de utilizarea pe scară largă a combustibililor fosili. La nivel mondial, creșterea medie este de 1,4 grade Celsius.

De la jumătatea anilor ’90, temperaturile din Europa au crescut cu 0,56 grade Celsius pe deceniu. Prin comparație, ritmul încălzirii a fost de 0,42 grade Celsius pe deceniu în America de Nord, de 0,36 grade Celsius în Africa și de 0,27 grade Celsius în America de Sud.

Tiparele meteorologice ale Europei s-au schimbat

Uscatul se încălzește mai ușor decât oceanele vaste și adânci, motiv pentru care temperaturile cresc mai repede pe continente decât pe mări. În Europa, modificarea circulației atmosferice a favorizat apariția unor valuri de căldură estivale mai frecvente și mai intense.

Un exemplu este valul de căldură fără precedent din iunie 2026, când o masă uriașă de aer fierbinte a rămas blocată deasupra continentului sub o „cupolă de căldură”.

Oamenii de știință cercetează în continuare rolul încălzirii globale în modificarea circulației atmosferice, însă existența unei legături între cele două fenomene pare din ce în ce mai probabilă.

„Observăm schimbări semnificative din punct de vedere statistic în distribuția presiunii atmosferice la suprafață și în alți indicatori ai circulației atunci când analizăm tendințele din ultimii 40 de ani sau chiar mai mult. La această scară de timp, este mai probabil ca aceste schimbări să fie asociate crizei climatice decât variabilității naturale”, a explicat Samantha Burgess, de la Serviciul Copernicus privind Schimbările Climatice al Uniunii Europene.

Aceste modificări ar putea avea legătură cu schimbarea curentului-jet, un flux rapid de aer de la mare altitudine, care influențează puternic vremea din Europa și este, la rândul său, afectat de creșterea temperaturilor.

Încălzirea accelerată a Arcticii influențează Europa

Arctica este regiunea planetei care se încălzește cel mai rapid. Gheața albă reflectă în mod normal cea mai mare parte a luminii solare înapoi în spațiu, însă se topește într-un ritm accelerat.

Apa mai întunecată a oceanului, rămasă expusă după topirea gheții, absoarbe mult mai multă căldură. Creșterea temperaturii accelerează apoi topirea gheții, alimentând un cerc vicios.

Influența acestui fenomen este resimțită puternic în Europa, deoarece o parte semnificativă a continentului se află relativ aproape de regiunea arctică.

Suprafața acoperită de zăpadă s-a redus considerabil

În trecut, cea mai mare parte a Europei era acoperită de zăpadă în timpul iernii. La fel ca gheața marină din Arctica, zăpada reflecta lumina soarelui și contribuia la menținerea unor temperaturi mai scăzute.

Criza climatică reduce însă suprafețele acoperite de zăpadă. În martie 2025, stratul de zăpadă din Europa se întindea pe aproximativ 1,3 milioane de kilometri pătrați, cu 31% sub media perioadei 1991–2020.

Suprafața pierdută este comparabilă cu teritoriile Franței, Italiei, Germaniei, Elveției și Austriei luate împreună. A fost a treia cea mai redusă întindere a stratului de zăpadă de la începutul măsurătorilor, în 1983.

Aerul mai curat face mai vizibil efectul emisiilor de carbon

Reducerea poluării aerului în Europa reprezintă un progres important, în condițiile în care aceasta provoacă anual milioane de decese la nivel mondial. Totuși, aerul mai curat face mai evident efectul creșterii concentrației de dioxid de carbon din atmosferă.

Particulele poluante pot reflecta razele Soarelui fie direct, fie prin favorizarea formării norilor, împiedicând astfel o parte din căldură să ajungă la sol. Un număr mai mic de particule înseamnă că este reflectată mai puțină radiație solară, iar efectul căldurii reținute de gazele cu efect de seră devine mai puternic. Reducerea poluării ar putea avea legătură și cu intensificarea blocajelor atmosferice, care mențin pentru perioade mai lungi aceleași condiții meteorologice deasupra unei regiuni.

Cercetătorii nu pot stabili deocamdată în ce măsură contribuie fiecare dintre cei patru factori la încălzirea accelerată a Europei, însă speră să prezinte o estimare anul viitor.

„Ceea ce putem spune este că importanța fiecărui factor variază în funcție de anotimp. Influența încălzirii Arcticii este importantă toamna și iarna, iar schimbările circulației atmosferice produse de la sfârșitul anilor ’70 au o semnificație statistică mai mare vara”, a precizat Burgess.

Reducerea poluării aerului este mai pronunțată iarna, în special ca urmare a scăderii utilizării cărbunelui pentru încălzirea locuințelor. Tot în sezonul rece se resimt și efectele reducerii stratului de zăpadă.

În ultimele decenii, încălzirea din timpul iernii a fost cea mai accentuată în nordul Europei, în timp ce vara temperaturile au crescut cel mai mult în sud-estul continentului.

Costurile crizei climatice ating „niveluri de urgență națională”

Încălzirea accelerată provoacă tot mai multe decese și intensifică incendiile de vegetație și seceta. Surplusul de căldură acumulat în sistemul climatic amplifică, de asemenea, furtunile, ploile torențiale și inundațiile.

Aceste fenomene afectează profund viața oamenilor și activitățile economice de pe întregul continent și vor continua să se agraveze până când emisiile nete vor fi reduse la zero. Sunt necesare atât reducerea rapidă a emisiilor de dioxid de carbon, cât și adoptarea unor măsuri urgente pentru protejarea populației.

„Costurile îngrozitoare ale acestei crize climatice – atât cele umane, cât și cele economice – ating acum niveluri de urgență națională. Este clar ce trebuie făcut: să renunțăm mai repede la cărbune, petrol și gaze, să dezvoltăm energia regenerabilă și să protejăm oamenii”, a declarat la sfârșitul lunii iulie Simon Stiell, șeful ONU pentru climă.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nicole Scherzinger, șpagat la bordul avionului, înainte de turneu. „Abia îmi țin ochii deschiși, dar e...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul care i-a salvat cariera lui Hugh Grant după eșecul peliculei în care a apărut alături de Sarah Jessica...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensii militare: Vot în Senat pentru reducerea vârstei de pensionare. Ce categorii de pensionari beneficiază?
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Câinele care a devenit erou în timpul atacurilor de la 11 septembrie. Și-a ghidat stăpânul orb de la etajul...
Film Now
Cu părul lung și barbă albă, Nick Nolte a revenit în lumina reflectoarelor. Legendarul actor, în centrul...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...