Europarlamentarii au modificat două articole importante în domeniul drepturilor de autor

Data actualizării: Data publicării:
plen parlamentul european_shutterstock_554386300

Europarlamentarii au votat miercuri în favoarea extrem de sensibilei reforme în domeniul drepturilor de autor, obiectul unei bătălii fără precedent între artişti şi editori de presă pe de o parte, şi giganţii din digital şi activişti pentru libertate pe internet pe de altă parte, informează Agerpres.

plen parlamentul european_shutterstock_554386300
Foto: Shutterstock

Reuniţi în plen la Strasbourg, europarlamentarii au aprobat noua versiune a textului respins la 5 iulie, care a creat un nou „drept conex” pentru editorii de presă.

Dintre cei 703 de europarlamentari prezenţi, 438 au votat în favoarea textului, 226 împotriva lui şi 39 s-au abţinut.

Acest vot deschide astfel calea negocierilor cu Consiliul Uniunii Europene (unde sunt reprezentate cele 28 de state membre, care deja au ajuns la un compromis la 25 mai) şi Comisia Europeană, pentru a conveni asupra unui text final.

După ce Comisia Europeană a prezentat la 14 septembrie 2016 proiectul său de directivă, al cărei obiectiv principal este de a moderniza drepturile de autor în epoca revoluţiei digitale, discuţiile între europarlamentari au fost complexe şi ţinta unui lobby intens din toate părţile.

Principiul reformei este de a incita platformele, printre care YouTube, deţinut de Google, să remunereze mai bine creatorii de conţinuturi (articolul 13), dar şi să creeze un nou „drept conex” al drepturilor de autor pentru editorii de presă (articolul 11), care le va permite publicaţiilor sau agenţiilor de presă să ceară a fi remunerate în urma reutilizării online a producţiei lor.

Criticii spun că Parlamentul European se face vinovat de susținerea unei „taxe pe link”, care ar duce la plata unei sume de bani pentru folosirea unui titlu dintr-o știre, de exemplu, făcând referire la articolul 11. În plus, activiștii mai spun că giganți precum Facebook și Google nu vor plăti editorii de presă pentru redistribuirea linkurilor pe platformele lor, ceea ce ar duce implicit la scăderea traficului. La fel de criticat a fost și articolul 13, pentru că impune un filtru la încărcarea de conținut pe marile platforme de internet, ceea ce ar duce la dispariția de parodii sau meme-uri, de exemplu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Discuţiile în spatele uşilor închise ar putea începe între reprezentanţi ai Parlamentului European, ai Consiliului şi ai Comisiei, tratative denumite 'trilog' în jargonul UE. Ele ar putea dura mai multe luni înainte de a duce la text de compromis între colegislatori şi executivul european. Acest text ar urma să fie supus din nou votului în Parlamentul European. 

Sursa: Agerpres, Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri