Eurovision 2019. Gestul controversat cu care Madonna i-a înfuriat pe organizatorii israelieni, în finala show-ului

Data publicării:
madonna finala eurovision 2019

Concertul susținut de Madonna în finala Eurovision 2019 din Tel Aviv a stârnit reacții aprinse, după ce artista a inclus în show-ul său doi dansatori purtând steagurile Israelului și al Palestinei, scrie BBC News.

Madonna a urcat pe scenă îmbrăcată cu o capă de culoare neagră și un plasture pe ochi și a interpretat melodia „Like a Prayer” și noul ei single, „Future”. Deși a fost somată de activiști să nu participe la finala Eurovision 2019, Madonna a ignorat apelurile și a urcat pe scena de la Tel Aviv.

Însă acum organizatorii concursului spun că includerea în show-ul Madonnei a celor două steaguri israelian și palestinian nu au fost aprobate în avans și nu fuseseră incluse la repetiții.

„În timpul transmisiunii live, doi dintre dansatorii Madonnei au afișat pentru o scurtă perioadă de timp steagurile Israelului și Palestinei pe spatele costumației lor. Aceste elemente nu au făcut parte din repetiția care a fost aprobată. Eurovisionul este un eveniment non-politic, iar Madonna a fost informată asupra acestui lucru”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Dacă prestația cântăreței pe scenă a fost catalogată de mulți drept un dezastru, Madonna a primit în schimb laude pentru decizia sa de a se folosi de o platformă cu expunere largă pentru a face o declarație politică.

„Deși prestația a fost slabă, Madonna a reușit să încalce principiile Eurovisionului prin introducerea steagurilor pe spatele celor doi dansatori. Ce risipă de bani a fost Eurovision 2019”, a scris jurnalistul Luke Baker.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Diana Dumitrescu, o nouă decizie drastică după ce s-a pocăit: „Mi-am dat viața Domnului și îl las să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată azi, la 53 de ani, Darren Hayes de la Savage Garden. În 2025 a suferit un accident care l-a lăsat...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
„Plantele zombie” din grădina lui Epstein. Noi documente sugerează interesul pentru o substanță care ar anula...
Newsweek
Grindeanu, noi informații despre ajutoarele la pensie din această primăvară. „Banii vor fi în buget”
Digi FM
Conacul lui Charlie Watts, scos la vânzare. Regretatul baterist de la The Rolling Stones a fost fascinat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Poluarea aerului poate contribui în mod direct la apariţia unei boli grave. Cei care au suferit un AVC sunt...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Loredana Groza vorbește despre relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan. „Un bărbat care știe cum să...