EXCLUSIV. Evghenia Timoşenko: Este încă o sarcină dificilă europenizarea şi vindecarea Ucrainei

Data publicării:
icon ev-1

„Au încercat să o îngenuncheze. Dar ea este încă un lider, ea a fost văzută şi cu mai mult respect şi autoritate. Ea este interesată doar de un singur lucru şi niciodată nu s-a abătut de la acesta: ca Ucraina să fie democrată, europeană, sigura și comfortabila pentru oamenii ei. Indiferent ce poziţie va avea, ce ar alege oamenii pentru ea, se va baza pe sprijinul lor. Nu a făcut niciun anunţ cu vreo poziţie politică. Ea crede că nu este momentul potrivit pentru asta”, a spus Evghenia Timoşenko, pentru Digi24.

„Sunt sigură că majoritatea oamenilor din Ucraina, cei care au votat-o, o vor ajuta să crească şi vor fi alături de ea, vor lua parte, vor vota şi vor alege pe cine să susţină. Mama mea nu ia decizii de una singură, ea este o parte a opoziţiei, a sistemului politic care o primeşte să fie parte a acestei mari schimbări a ţării. Cea mai mare schimbare care trebuie făcută este ca regimul trecut să nu se mai întoarcă”, a mai spus fiica Iuliei Timoșenko.

„Criza politică din ultimele trei luni a fost doar apogeul care a declanşat întreaga luptă pe care oamenii regumului o duc împotriva civililor şi a jurnaliştilor. Toate acestea au dus la multe evenimente nefericite, la moartea oamenilor care nu aveau nicio armă, care încercau doar să se apere pe ei şi ţara. Bineînţeles că astfel de evenimente nu ar fi trebuit să se întâmple, dar dictatura lui Ianukovici şi-a arătat adevărata faţă şi nu s-a oprit până când a văzut vărsare de sânge”, a adăugat ea.

„Punctul de ruptură, de încetare a fost atunci când întreaga lumea a văzut oameni care mor împuşcaţi de gloanţele poliţiştilor. Abia atunci au realizat că au de-a face cu criminali. Iar asta trebuia stopat, iar opresorul pedepsit pentru crimele lui”, a susținut Evghenia Timoşenko.

„A fost nevoie de ajutor pentru ca această politică să fie schimbată cât mai repede, pentru că a fost la putere foarte mult timp. S-a întâmplat în Parlament în momentul în care a fost formată o nouă majoritate şi au înţeles că acesta este doar începutul, lupta nu s-a încheiat, încă este. Estul controlează câteva dintre forţele lui Ianukovici. Este încă o sarcină dificilă să îi aduni pe toţi împreună şi să începi procesul pentru democratizarea Ucrainei şi să ne îndreptăm către europenizarea şi către vindecarea ţării”, a mai spus ea.

Riscurile încă există, dar cu cât mai multă muncă e făcută zi de zi de către Parlament, care este singura putere legitimă, cu Euromaidanul care este zi şi noapte pentru a controla ce fac politicienii, este o mare schimbare către o societate democratică. Pentru asta luptăm toţi. Politicienii sunt acum interesaţi să includă liderii societăţii civile în discuţii. Mama mea este liberă acum datorită oamenilor, a luptei democratice din ultimii ani. Ei luptă zi şi noapte ca aleşii lor să fie incluşi în noul Guvern de uniune naţională. Acesta este un pas important şi trebuie făcut. Apoi ţara poate primi suportul financiar şi economic iar cei care au plecat din cauza regimului îşi pot primi ţara înapoi”, a conchis fiica Iuliei Timoșenko.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri