Exerciţiu de debarcare NATO pe coasta germană a Mării Baltice: Elicoptere, avioane Eurofighter, tancuri amfibii, 15 nave

Data publicării:
Exercițiu NATO
Foto: Profimedia

Circa 3.000 de soldaţi ai NATO au participat miercuri la un amplu exerciţiu de debarcare în nordul Germaniei, în care au fost implicate nave, tancuri amfibie, avioane de luptă şi elicoptere, relatează AFP.

Soldaţii forţelor navale germane şi ai forţelor speciale turce şi spaniole s-au antrenat să preia controlul asupra plajei Putlos, sub privirile ministrului german al apărării Boris Pistorius.

„Chiar în Marea Baltică situaţia de securitate s-a agravat dramatic”, într-un context de „ameninţări hibride” ruse, a declarat el.

Obiectivul exercițiului

După invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, această zonă maritimă strategică este tot mai vizată de sabotaje, atacuri cibernetice şi operaţiuni de destabilizare imputate de occidentali Moscovei.

Exerciţiul din această zi arată că NATO este „unită”, „operaţională” şi „serioasă” în materie de descurajare, a subliniat ministrul.

Acest lucru are şi efecte „diplomatice”, în contextul în care Rusia „îşi îndreaptă mai multe dintre forţele sale armate spre vest”, a estimat inspectorul general al Bundeswehr, Carsten Breuer.

Obiectivul acestei debarcări este de a desfăşura cât mai rapid posibil trupe pe teritoriul alianţei militare. Pentru că în caz de urgenţă forţa de reacţie rapidă a NATO trebuie să poată mobiliza 40.000 de soldaţi în zece zile.

Exerciţiul de la Putlos se înscrie într-o serie mai amplă a alianţei militare care durează din ianuarie până în martie, cu circa 10.000 de soldaţi proveniţi din unsprezece state NATO.

Niciun soldat american nu participă la exerciţiile din această serie, ceea ce se explică prin „rotaţia obişnuită” între aliaţi, dă asigurări Pistorius.

Potrivit ministrului, acest lucru nu are nimic de a face cu răcirea actuală a legăturilor transatlantice, pe fondul tensiunilor geopolitice, în special privind Groenlanda.

Miercuri, la Putlos, au fost desfăşurate 15 nave, potrivit NATO, şi două avioane de luptă Eurofighter ale Bundeswehr, relatează un jurnalist al AFP de la faţa locului. Opt tancuri amfibie au participat de asemenea la exerciţiu, susţinute de elicoptere.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Un pensionar obține o pensie uriașă de 6.000 lei. Câți ani a muncit în grupe și ce pensie suplimentară a luat?
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Dana Rogoz și-a schimbat radical look-ul. Actrița își donează din nou părul