Familie de refugiaţi, suspectată că a vrut să îşi vândă bebeluşul

Data actualizării: Data publicării:
baby

O familie de refugiaţi din Duisburg, în vestul Germaniei, este suspectată că a vrut să îşi vândă bebeluşul în vârstă de o lună pe eBay, cu 5.000 de euro, a anunţat joi poliţia locală, citată de AFP.

baby
Foto: Guliver/GettyImages

Forţele de ordine au percheziţionat miercuri seară locuinţa familiei şi au fost ridicate dovezi din apartament, a anunţat poliţia într-un comunicat, fără a preciza ţara de origine a migranţilor.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, un anunţ pentru un bebeluş de vânzare a fost publicat marţi „pe o platformă online, folosind conexiunea de internet a cuplului”, au declarat autorităţile, care au precizat că aceeaşi conexiune era folosită şi de alţi membri ai familiei, scrie News.ro.

Cotidianul Bild scrie că acelaşi IP era utilizat şi de către mai multe persoane din imobil şi chiar de către vecini. „De aceea alţi martori vor fi interogaţi”, adaugă Bild.

Angajaţi eBay au alertat forţele de ordine, după ce au remarcat anunţul care era însoţit de o fotografie a bebeluşului, o fetiţă. Anunţul ar fi fost retras la numai 30 de minute după ce a fost publicat.

„Poliţiştii au predat-o pe fetiţa în vârstă de 40 de zile Biroului pentru Protecţia Minorilor, iar părinţii au fost duşi (la secţie – n.r.) pentru a fi interogaţi”, se afirmă într-un comunicat al forţelor de ordine.

Bild scrie că părinţii copilei, în vârstă de 20, respectiv 28 de ani, se află în Germania de un an şi că bebeluşul este singurul lor copil.

Autorităţile au demarat o anchetă pentru trafic de persoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri