Video Familie de români, evacuată dintr-un adăpost din Berlin după ce a plecat în vacanță 10 zile în România

Data publicării:
Poliție Germania
Foto: Profimdia

O familie de români, formată din doi părinți și doi copii, a fost evacuată dintr-un adăpost de urgență din Berlin după ce a plecat timp de 10 zile în România, deși fusese avertizată că o absență îndelungată duce la pierderea locului. Familia a contestat decizia, însă instanța i-a respins cererea de a beneficia din nou de cazare gratuită, care costa statul german aproximativ 5.400 de euro pe lună.

Înainte de plecare, românii fuseseră avertizați și pentru încălcarea altor reguli ale adăpostului. Potrivit informațiilor prezentate în presa germană, aceștia consumau alcool, fumau în camere și primeau persoane din exterior.

La întoarcerea în Berlin, familia a cerut să fie primită din nou în centru, însă autoritățile au refuzat solicitarea. Românii au mers ulterior în instanță și au cerut să poată locui gratuit în adăpost.

Judecătoarea a respins cererea, apreciind că familia nu a ajuns fără adăpost fără voia ei.

Cazarea familiei costa statul german 5.400 de euro pe lună

Cazul a atras atenția și prin costurile suportate de statul german. Familia primea lunar beneficii sociale de peste 1.000 de euro, iar cazarea costa aproximativ 45 de euro pe zi pentru fiecare persoană. Pentru cei patru membri, suma ajungea la aproximativ 5.400 de euro pe lună.

Un consilier local din capitala Germaniei a declarat: „Cine își petrece vacanța în țara de origine poate locui acolo și permanent și nu trebuie să primească în Germania ajutoare sociale și cazare plătită.”

Situația a fost preluată pe larg de presa din Germania. BILD a publicat articolul cu titlul „Cine își poate permite să meargă în vacanță în țara de origine nu este fără adăpost!” și a susținut că acest caz arată cât de ușor pot fi exploatate sistemele de asistență socială de persoanele care încearcă să profite de ele.

Autoritățile germane au efectuat în ultimele luni mai multe controale în adăposturile destinate persoanelor fără locuință. Într-un alt centru erau înregistrate 61 de persoane, însă în timpul verificărilor au fost găsite doar 34.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”