Franța a început să utilizeze rezervele strategice de carburanți din cauza blocării rafinăriilor

Data publicării:
GettyImages-105647859 1

 

FOTO: Gulliver/ Getty Images

De două zile, în condițiile în care au existat probleme de funcționare a rafinăriilor, blocaje ale depozitelor, după consultările cu puterile publice am început să utilizăm stocurile de rezervă”, a declarat președintele acestui organism profesional, Francis Duseux.

Șase dintre cele opt rafinării din Franța erau afectate marți de protestele care au început luni și au perturbat aprovizionarea benzinăriilor. De asemenea, depozitele de carburanți sunt blocate de mai multe sute de manifestanți care protestează împotriva unei reforme a dreptului muncii care, în opinia lor, nu va face decât să crească precaritatea salariilor.

„În fiecare zi am scos echivalentul consumului zilnic. Deci, în cel mai rău caz, dacă situația se menține tensionată, vom putea să facem acest lucru timp de trei luni”, a subliniat Francis Duseux. Acesta a adăugat că și consumatorii contribuie puțin la înrăutățirea situației. „Ne-am umplut rezervoarele în mod preventiv însă consumul s-a majorat și de trei și chiar de cinci ori în unele zone. Nu suntem echipați pentru un astfel de consum la nivel logistic”, a spus Francis Duseux.

Purtătorul de cuvânt al guvernului francez Stéphane Le Foll a afirmat miercuri dimineața că statul și guvernul francez vor face totul pentru a elibera mai multe rafinării sau depozite pentru a asigura aprovizionarea populației.

Miercuri, depozitul de carburanți de la Douchy-les-Mines (Nord), unde accesul era blocat de sindicaliști, a fost degajat de forțele de ordine. De asemenea, la Brest (nord-vest), mai multe zeci de manifestanți au fost îndepărtați de lângă un depozit de carburanți. Marți, a fost deblocată o rafinărie și un depozit de carburanți din sud-estul Franței.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri