Franţa | Au fost declanşate mai multe anchete asupra posibilelor violenţe comise de poliţie pe 1 mai

Data publicării:
May Day Protests Take Place In Paris
Foto: GettyImages

Inspecţia generală a poliţiei naţionale (IGPN) a fost însărcinată să ancheteze asupra posibilelor violenţe comise de forţele de ordine în timpul manifestaţiei de 1 mai de la Paris după difuzarea mai multor înregistrări video, printre care şi una în care un poliţist introduce un baston în pantalonii unui bărbat reţinut, informează surse din poliţie citate sâmbătă de AFP.

May Day Protests Take Place In Paris
Inspecţia generală a poliţiei naţionale (IGPN) a fost însărcinată să ancheteze asupra posibilelor violenţe comise de forţele de ordine / Foto: GettyImages

În aceste imagini pot fi văzuţi poliţişti în civil cu căşti, care reţin un bărbat în mijlocul unei mulţimi pe bulevardul Montparnasse, în sudul capitalei. Mai mulţi manifestanţi scandează "toată lumea detestă poliţia".

Este momentul în care unul dintre poliţişti introduce bastonul în pantalonii bărbatului imobilizat, la nivelul feselor. Acesta este apoi scos din mulţime.

Prefectul poliţiei din Paris a sesizat IGPN pentru ca inspecţia să ancheteze asupra acestor fapte, dar şi asupra altor două cazuri de violenţe prezumate dezvăluite de înregistrările video.

În prima un poliţist cu cască pălmuieşte violent un manifestant, iar în cea de a doua un alt membru al forţelor de ordine aruncă cu o piatră de pavaj în timpul manifestaţiei.

Parchetul din Paris a deschis o anchetă judiciară în cele trei cazuri şi a încredinţat investigaţiile IGPN.

Defilarea tradiţională de 1 mai s-a derulat la Paris într-o ambianţă tensionată, care au început înainte de plecarea în marş şi au continuat de-a lungul întregului parcurs.

"Dacă există o culpă, vor exista sancţiuni, administrative şi judiciare", a declarat vineri ministrul de interne Christophe Castaner, în cadrul unui briefing de presă.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri