Franța închide toate „spațiile neesențiale” destinate publicului: restaurante, baruri, cluburi, cinematografe

Data actualizării: Data publicării:
cafenea franta
Foto: Matthew Williams-Ellis / robertharding / Profimedia

Premierul francez Edouard Philippe a ordonat sâmbătă închiderea, începând de la miezul nopţii, a tuturor „spaţiilor deschise publicului neesenţiale pentru viaţa ţării”, pe fondul accelerării răspândirii COVID-19 în ultimele ore, boală pe care a pus-o pe seama faptului că nu sunt respectate ordinele oficiale, informează Agerpres.

Restaurante, baruri, discoteci, cinematografe vor fi nevoite să-şi închidă porţile.

Şi unităţile comerciale vor fi afectate, cu excepţia magazinelor alimentare, farmaciilor, băncilor, tutungeriilor sau benzinăriilor.

Totuşi, alegerile municipale programate pentru duminică vor avea loc, notează dpa.

Şeful guvernului de la Paris a dat asigurări că „primele măsuri adoptate pentru a limita adunările au fost prost aplicate”, ceea ce a dus la o „accelerare a răspândirii virusului şi, în unele teritorii, la o creştere a numărului de persoane aflate la reanimare”.

Premierul Philippe a cerut totodată francezilor să dea dovadă de „mai multă disciplină” în faţa pandemiei.

Autorităţile sanitare franceze au anunţat că peste 830 de cazuri noi de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au fost detectate în Franţa, ţara europeană având acum 4.500 de cazuri confirmate - mai mult decât dublu în 72 de ore - şi 91 de decese. Sunt 12 decese în plus faţă de raportarea anterioară şi peste 300 de cazuri grave de pacienţi aflaţi la reanimare, mai bine de jumătate dintre aceştia având sub 60 de ani, a declarat directorul general al sănătăţii, Jerome Salomon.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu tichetele de energie pe care nu le folosești. Când expiră drepturile de plată
Digi FM
Oana Roman, declarații despre fiica ei, care se confruntă cu probleme de sănătate înainte de Crăciun...
Pro FM
Alina Sorescu, despre coșmarul trăit în căsnicia cu Alexandru Ciucu: „Eram prizonieră și nu credeam că mai...
Film Now
Michael Caine, premiu onorific la 92 de ani, la Red Sea Festival. Vin Diesel: Unul dintre cei mai buni actori...
Adevarul
Patru soldați ruși, condamnați la închisoare după ce au ucis un american care lupta alături de ei. L-au...
Newsweek
Contabil a arătat în instanță că o pensie a fost greșit calculată de Casa de Pensii. Pensionarul, despăgubit
Digi FM
Un antrenor de fitness din Rusia a murit după un "maraton" de mâncare nesănătoasă. Ce a vrut să demonstreze...
Digi World
Ce se ascunde în spatele salutului însoțitorilor de bord. Fiecare pasager e atent analizat din mai multe...
Digi Animal World
Misterul câinilor „albaștri” de la Cernobîl, demontat de un om de știință. Explicația surprinzătoare nu are...
Film Now
Sylvester Stallone a stârnit îngrijorare după ce s-a ajutat de un baston, la o gală în Washington. Frumoasa...
UTV
Andra și Eva Măruță au emoționat publicul cu un duet surpriză. Cele două au interpretat melodia „Colindăm...