Franța. O fetiţă a fost ţinută un an și jumătate în portbagajul unei maşini

Data publicării:
portbagaj

Femeia, care a adus automobilul la reparat, a încercat să ascundă copila şi a spus că zgomotele din portbagaj sunt provocate de nişte jucării. Până la urmă, fetiţa a fost scoasă de acolo de mecanici. Era conştientă, dar neîngrijită, aşa că a fost transportată imediat la spital.

„Era complet dezbrăcată. Era un pătuţ, un miros nesuportat, fetiţa era întinsă pe o pungă de gunoi în spatele portbagajului”, a explicat Denis Latour, proprietarul garajului.

Potrivit medicilor, copilul pare să fi fost ţinut încă de la naştere în portbagaj, adică de un an şi jumătate. Din această cauză, avea probleme de dezvoltare fizică şi mentală. Procurorii au demarat o anchetă.

„Tatăl ne-a oferit varianta lui, iar în acest moment el neagă că ar fi avut cunoştinţă de acest lucru. Totul trebuie verificat”, a declarat Jean-Pierre Lafite, procuror.

Familia respectivă mai are trei copii acasă, iar vecinii nu aveau cunoştinţă de existenţa unui al patrulea micuţ.

Potrivit presei franceze, cei doi părinţi au fost acuzaţi de neglijenţă şi abuz şi ar putea fi condamnaţi la 10 ani de închisoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri