Franța vrea ca UE să impună „bariere tarifare” pentru a face față importurilor de produse din China. „Ne ucid industria”

Data publicării:
SWITZERLAND KONOLFINGEN FOOD GIANT NESTLE CIIE
Tensiunile comerciale între UE şi China se intensifică iar Comisia Europeană a demarat mai multe investigaţii asupra importurilor. Foto: Profimedia Images

Ministrul francez al Economiei, Eric Lombard, a declarat că Europa trebuie să își consolideze barierele tarifare pentru a contracara importurile din China, ce riscă să afecteze economia industrială a continentului, arată Bloomberg.

Europa a luat deja măsuri privind oțelul și automobilele, dar regulile trebuie schimbate pentru a permite utilizarea mai largă a măsurilor împotriva importurilor din China, spune Lombard.

„În lumea în care ne aflăm astăzi, trebuie să ne protejăm industria”, a declarat Lombard, sâmbătă, la o conferință economică din Aix-en-Provence, Franța.

„Trebuie să o facem pe toate segmentele industriale, altfel politica chineză, care constă în a avea o capacitate de producție de peste 50% cotă de piață globală în fiecare sector, ne va ucide industria”.

Comentariile sale subliniază îngrijorările tot mai mari, de la Paris, cu privire la faptul că eforturile președintelui american Donald Trump de a redesena fluxurile comerciale globale riscă să afecteze Europa pe mai multe fronturi, și nu doar din cauza tarifelor potențiale asupra exporturilor către SUA, arată Bloomberg.

China a anunțat vineri impunerea de taxe antidumpingasupra coniacului european, exceptând, în același timp, principalii producători ai băuturii alcoolice, care au acceptat niveluri minime ale prețurilor. Acțiunea a urmat deciziei UE din 2024 de a percepe taxe de până la 45% asupra vehiculelor electrice fabricate în China.

În plus, guvernul chinez intenționează să scurteze un summit de două zile cu liderii Uniunii Europene din această lună la doar o zi, a raportat vineri Bloomberg. Vorbind pentru jurnaliști, vineri, la evenimentul de la Aix-en-Provence, ministrul francez al Industriei, Marc Ferracci, a cerut, de asemenea, Europei să își sporească apărarea împotriva importurilor chineze.

„Un alt fenomen îngrijorător este redirecționarea fluxurilor chineze care erau direcționate către SUA și care acum ajung în Europa”, a declarat Ferracci. „China a construit supracapacități într-o gamă largă de industrii, iar acest lucru o face destul de sensibilă și destul de periculoasă pentru industriile noastre.”

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie dacă ai muncit în grupa I sau grupa 2? Cu cât se reduce vârsta de pensionare?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A murit Patrick Muldoon. Actorul cunoscut din „Days of Our Lives” și „Melrose Place” avea 57 de ani
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...