Sari la conținut

Furtună puternică de zăpadă în Spania: „Nimeni nu are curajul să iasă din casă”

Este vremea extremelor în lume. Sute de mii de oameni sunt sub ameninţarea ninsorilor sau a inundaţiilor. În Spania, drumurile sunt blocate de nămeţi, în timp ce în Noua Zeelandă a fost decretată stare de urgenţă. O furtună puternică a avariat drumuri, a smuls copaci din rădăcină şi a doborât stâlpi de tensiune.

Este cod roşu de vreme rea în nordul Spaniei, unde ninsorile abundente au provocat haos. Pe 1.300 de kilometri de drumuri de circulă cu dificultate, în timp ce porturile stau închise din cauza furtunii.

Iată ce spun cei afectați:

Nu mai pot pleca acasă, lucrez aici şi trebuie să-mi petrec aici noaptea.”

„Nimeni nu mai are curajul să iasă din case din cauza vremii, doar câţiva oameni mai fac asta.”

Veştile proaste continuă, însă. Ninsorile abundente se vor ţine lanţ şi au fost emise alerte în mai multe zone din nordul ţării, unde temperaturile vor continua să scadă.

O alertă a fost emisă şi în Noua Zeelandă, dar din cauza inundaţiilor. O furtună puternică a smuls din pământ copacii şi stâlpii de tensiune şi a distrus mai multe drumuri.

Mai multe zone au fost inundate, iar de-a lungul coastei, valuri puternice au pătruns pe ţărm. În Auckland, străzile seamănă mai mult cu nişte râuri, pe care plutesc diverse resturi.

Afectată de inundaţii este şi Bolivia. 50.000 de oameni au rămas fără case, după revărsarea mai multor râuri. Cea mai afectată este regiunea de la graniţa cu Argentina şi Paraguay. Armata a fost trimisă în sprijinul oamenilor de acolo, dar ajutoarele ajung cu greu la victime.