Galeria Naţională din Londra, acuzată că a furat un tablou

Data actualizării: Data publicării:
londra

Galeria Naţională din Londra este acuzată şi dată în judecată de moştenitorii unui portret pe care Henri Matisse l-a realizat în 1908, informează bbc.com.

londra

Portretul, spun moştenitorii, o înfăţişează pe bunica lor, Greta Moll. Cei trei nepoţi acuză galeria că a afişat în mod ilegal pictura şi spun că lucrarea a fost furată după Al Doilea Război Mondial.

Ei au început procedurile de proces, miercuri, într-un tribunal federal din New York, reclamând că „Portretul Gretei Moll” e de drept al lor. În contrapartidă, Galeria Naţională spune că are documente legale.

Nepoţii de origine britanică Oliver Williams şi Margarete Green precum şi Iris Filmer din Germania încearcă de cinci ani să intre în posesia picturii. Ei cer 30 de milioane de dolari (23 de milioane de lire sterline) compensaţie, dacă lucrarea nu le este înapoiată, scrie News.ro.

Moştenitorii au mutat cazul în New York pentru că spun că Galeria Naţională are interese comerciale în Statele Unite şi a profitat de pe urma expunerii şi al vânzării mărfurilor asociate acesteia. ”Aceasta este o bijuterie a bunicii lor, realizată de Matisse, care-i aparţine ei”, a declarat avocatul David Rowland. „Nu e normal, moral sau legal pentru muzeu să-şi ascundă capul în nisip şi să continue să fure picturi în colecţiile lor”, a adăugat avocatul.

Se spune că portretul Gretei Moll, elevă a lui Matisse, ar fi fost realizat în urma a 10 sesiuni de câte trei ore de pozat. Soţul ei, Oskar, a adus acasă pictura de la Matisse, a mai spus reclamantul. Modelul lui Matisse a trăit în Germania în timpul războiului şi i-a lăsat tabloul soţului ei, Oskar, student la Arte, care s-a mutat în Elveţia după război, de teama jefuitorilor, potrivit reclamantului.

Moştenitorii susţin că Oskar a fugit cu tabloul şi opera a trecut prin mâinile celor din galeriile de artă din Statele Unite până când a fost adusă în 1979 la Galeria Naţională din Londra.

Moştenitorii mai susţin că galeria ar fi trebuit să fie mult mai suspicioasă în privinţa originii picturii, însă directorul Gabriele Finaldi a refuzat să restituie pictura în ulei din cauza „constrângerilor statutare”.

Galeria Naţională a scris într-o declaraţie: „Galeria a primit documente legale. Nu avem niciun comentariu de făcut pentru moment”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri