Sari la conținut

Germania despăgubeşte bărbaţii gay condamnaţi după al Doilea Război Mondial

Bărbaţii gay condamnaţi penal în Germania în baza unei vechi legislaţii împotriva homosexualităţii urmează să fie reabilitaţi şi despăgubiţi, relatează CNN, citat de News.ro.

Paragraful 175, care incrimina homosexualitatea în rândul bărbaţilor, a fost adoptat în 1871 şi a fost consolidat de nazişti. El a rămas în vigoare până în 1994.

Bundestagul, Camera inferioară a Parlamentului german, s-a pronunţat prin vot, joi, în favoarea anulării tuturor condamnărilor pronunţate în baza paragrafului 175 în perioada de după al Doilea Război Mondial.

Dintre cei 64.000 de condamnaţi, începând din 1945, aproximativ 5.000 mai sunt în viaţă, potrivit unor date de la Ministerul german al Justiţiei, citate de radiodifuzorul public Deutsche Welle.

Aceşti bărbaţi ar urma să primească compensaţii în valoare de câte 3.000 de euro din cauza condamnării lor, plus 1.400 de euro pentru fiecare an pe care l-au petrecut în închisoare, potrivit DW.

Camera superioară a Parlamentului a anunţat că va adopta proiectul de lege.

„Reabilitarea victimelor paragrafului 175 arată că nu este niciodată prea târziu să se facă dreptate”, a scris într-un mesaj postat pe Twitter, înainte de vot, ministrul german al Justiţiei Heiko Mass.

Însă proiectul a provocat unele controverse.

Deferaţia Lebienelor şi Gay-ilor din Germania a apreciat că această decizie le restabileşte într-o anumită măsură demnitatea celor care au fost persecutaţi în baza paragrafului 175, însă compensaţiile sunt insuficiente.

De asemenea, legislaţia în vigoare discriminează gay-ii stabilind vârsta consimţământului la 16 ani, în timp ce heterosexualii au dreptul la relaţii sexuale consimţite de la vârsta de 14 ani, a apreciat organizaţia.

Acest lucru înseamnă că bărbaţii condamnaţi pentru că au întreţinut relaţii sexuale pe când aveau 14 sau 15 ani nu vor fi reabilitaţi, a subliniat ea.

„Ar fi fost drept şi conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului să se aplice o vârstă identică celei aplicate heterosexualilor şi să se reducă vârsta în cazul relaţiilor homosexuale”, a apreciat Agenţia federală germană de luptă împotriva discriminării.

Etichete: Germania , condamnare , gay , despagubire gay , reabilitare gay

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale