Germania dezaprobă sancţionarea Israelului privind situaţia umanitară din Fâșia Gaza. Care este răspunsul altor țări din UE

Data publicării:
femei cu oale la coada ajutoare in gaza
Foto: Profimedia

Germania şi alte câteva ţări ale UE blochează o propunere de sancţionare a Israelului pentru rolul său în înrăutăţirea situaţiei umanitare din Fâşia Gaza, transmite miercuri dpa, citând mai mulţi diplomaţi, potrivit Agerpres.

În timpul discuţiilor de la Bruxelles dintre reprezentanţii permanenţi ai blocului comunitar, nu s-a ajuns la niciun acord privind lansarea procesului decizional formal, deoarece ţări precum Germania au solicitat analize şi timp suplimentare pentru evaluarea situaţiei pe teren, potrivit diplomaţilor citați de presa externă.

Unele delegaţii şi-au exprimat îngrijorarea că sancţiunile ar putea pune în pericol dialogul esenţial cu autorităţile israeliene. Conform regulilor UE, cel puţin 15 dintre cele 27 de state membre, reprezentând 65% din populaţia UE, trebuie să susţină propunerea pentru ca aceasta să poată avansa.

Germania şi Italia sunt considerate actori esenţiali. Toate celelalte ţări mari ale UE şi o serie de ţări mai mici şi-au exprimat deschiderea faţă de ideea adoptării de sancţiuni.

Potrivit diplomaţilor, numeroase delegaţii şi-au exprimat sprijinul pentru propunerea de sancţiuni ca o modalitate de a creşte presiunea asupra autorităţilor israeliene şi de a contribui la îmbunătăţirea situaţiei de pe teren în Gaza.

Luni, Comisia Europeană a recomandat suspendarea parţială a participării Israelului la programul de finanţare a cercetării Orizont Europa, invocând încălcări ale drepturilor omului şi ale dreptului umanitar în Gaza. Textul propunerii evidenţiază mii de decese civile şi o creştere a malnutriţiei severe, în special în rândul copiilor.

Grupul de lucru al Consiliului UE urmează acum să examineze aspectele tehnice ale propunerii de sancţiuni, iar diplomaţii au avertizat că procesul s-ar putea confrunta şi cu întârzieri de natură juridică, unele state membre punând la îndoială posibilitatea ca măsura să fie adoptată prin vot cu majoritate calificată.

Citește și Cozile la care stau palestinienii pentru ajutoare se văd din spațiu

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți monta camere video pe mașină? Când imaginile pot fi folosite ca probă și când riști probleme
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Odiseea Centurii Metropolitane Cluj: 9 ani de întârzieri, două licitații eșuate, un contract reziliat și un...
Newsweek
Beneficiu la pensie pentru o categorie de pensionari. Consiliul legislativ a dat aviz favorabil
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine