Germania: Numărul companiilor închise a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani

Data publicării:
Poarta Brandenburg
Poarta Brandenburg. Foto Profimedia

Numărul companiilor din Germania care şi-au închis definitiv porţile a crescut cu 16% anul trecut, la 196.100, conform datelor Institutului de Studii Economice ZEW şi ale agenţiei Creditreform, transmite DPA, scrie Agerpres.

Este cel mai ridicat nivel din 2011, când încă se resimţeau efectele crizei financiare, fiind afectate atât marile companii, cât şi cele mici.

"Numărul companiilor închise este alarmant, în toate sectoarele economiei. Temerile privind industria vin pe fondul costurilor ridicate cu energia şi al creşterii concurenţei din partea rivalilor externi", a apreciat Patrik-Ludwig Hantzsch de la Creditreform.

În sectoarele mari consumatoare de energie, numărul companiilor închise a crescut cu 26% anul trecut, la 1.050. În IT, dezvoltare de produs şi tehnologie ecologică proporţia a fost similară.

Sandra Gottschalk de la ZEW a atras atenţia că aceste sectoare ar fi trebuit să înregistreze creştere, fiind orientate către viitor, dar lipsa de angajaţi calificaţi a dus la extinderea concurenţei în rândul companiilor. "Această situaţie face ca nu toate comenzile să poată fi onorate, afectând situaţia economică a firmelor", a apreciat Gottschalk.

O situaţie îngrijorătoare se înregistrează şi în rândul companiilor din sectorul farmaceutic şi chimic.

Închiderile de firme nu sunt întotdeauna provocate de insolvenţă, ci şi de situaţia în care un proprietar ce se pensionează nu reuşeşte să găsească un succesor, iar şefii companiilor profitabile uneori decid să le închidă atunci când perspectivele sunt sumbre.

Germania este singura ţară G7 care nu a înregistrat o creştere a PIB-ului în ultimii doi ani, iar taxele vamale anunţate de preşedintele Donald Trump vor da o lovitură serioasă economiei Germaniei, amânând o revenire şi posibil aruncând în recesiune economia bazată pe export.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Trump transformă o execuție într-un spectacol public. Un criminolog explică ce efecte poate avea asupra...
Newsweek
Pensionarii speciali - 18.000 lei în plus la pensie pentru care nu au contribuit. Ce pensie au parlamentarii?
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”