Hollande spune că nu se va retrage din politică

Data publicării:
francois hollande getty 30iun
Foto: Guliver/Getty Images

Preşedintele francez în exerciţiu, Francois Hollande, a declarat miercuri că, deşi a „terminat cu ceremoniile de preşedinte al Republicii”, „nimeni nu se poate distanţa” de politică, subliniind că „există încă o utilitate”, relatează AFP citat de News.ro.

francois hollande getty 30iun
Foto: Gulliver/Getty Images

Întrebat dacă se retrage din politică, liderul de la Elysee a răspuns: „Nu, am terminat cu ceremoniile de preşedinte al Republicii, dar politica este ceva ce fiecare cetăţean, indiferent care a fost locul său, indiferent care a fost rolul său, indiferent care a fost poziţia sa trebuie să aibă în suflet”, a declarat el la finalul unei ceremonii comemorând abolirea sclaviei.

„Politica este viaţa Franţei, politica înseamnă alegerile esenţiale pentru ţară şi, în concluzie, nimeni nu se poate distanţa”, a adăugat el.

„Mi-am pus aceeaşi întrebare, ce revine fără încetare, cum pot să fiu util ţării mele? Ei bine, la această întrebare voi răspunde acum: reflectând, muncind, producând şi intervenind atunci când mi se va părea util”, a adăugat el.

François Hollande a prezidat miercuri ultima sa şedinţă de Consiliu de Miniştri, la care a luat parte întregul Guvern, insistând asupra importanţei dialogului social, cu patru zile înainte să-i transfere, duminică, cheile de la Elysée succesorului său Emmanuel Macron.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...