IMIGRANȚI. Comisia Europeană avertizează Marea Britanie

Data publicării:
29012013 20m 20ce 20uk-46507

Într-o scrisoare semnată de comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, se reproşează Londrei că le-a întocmit românilor şi bulgarilor acte de rezidenţi diferite de cele eliberate pentru imigranţii din alte ţări europene.

„Comisia Europeană consideră că persoanele care deţin un permis de muncă au aceleaşi drepturi de rezidenţă ca orice alt cetăţean al Uniunii Europene şi este obligatoriu să primească documentele corespunzătoare în acest sens”, se arată în scrisoarea comisarului pentru Justiţie Viviane Reding.

Ministrul Sănătăţii de la Londra a stârnit o adevărată furtună când a declarat că nu are de gând să plătească asigurări medicale românilor şi bulgarilor care ar putea intra în Regat din 2014. Răspunsul oficialilor de la Bruxelles a venit imediat.

„Una dintre legile europene spune că muncitorii imigranţi pot cere ajutoare sociale în ţara unde s-au mutat, dacă sunt consideraţi rezidenţi. Asta înseamnă că ori lucrează acolo, ori au un membru al familiei acolo sau au o persoană în întreţinere”, a spus Emer Traynor, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

La fel de scurt şi clar a fost şi răspunsul reprezentanţilor Comisiei Europene, în privinţa campaniei negative despre care se tot vorbeşte în ultimele zile.

Întrebat dacă dorește Comisia Europeană să comenteze ceva despre această campanie negativă, Frederic Vincent, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a răspuns: „Nu”.

Ironia subtilă a refuzului de la Bruxelles e nimic în comparaţie cu criticile din presă. Ediţia britanică a publicaţiei Huffington Post nu a pierdut ocazia să glumească pe seama campaniei intitulate „Vă rugăm nu veniţi în Marea Britanie. Plouă, locurile de muncă sunt puţine şi prost plătite!”. Jurnaliştii precizează că oficialii de la Londra au cu ce să-i înfricoşeze în primul rând pe britanici: ţara este ameninţată de recesiune, şomajul în rândul tinerilor a atins un nivel record, se reduc drastic cheluielile de la Sănătate şi Protecţie Socială. Dar „ar fi cu siguranţă o ironie ca guvernul britanic să-şi evidenţieze eşecurile şi să le facă publice în străinătate”, trage concluzia Huffington Post.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri