Încă o persoană arestată în cazul camionului cu 39 de cadavre

catura twitter camion 39 morti
Captură Twitter/camionul în care au fost găsite cele 39 de cadavre.

Poliţia britanică a anunţat luni că un bărbat arestat sâmbătă la Dublin este o persoană relevantă în ancheta privitoare la cazul celor 39 de migranţi ale căror cadavre au fost descoperite săptămâna trecută într-un camion la est de Londra, transmite Agerpres.

„Un bărbat arestat de Garda în portul Dublin sâmbătă, 26 octombrie, este o persoană de interes în cadrul anchetei noastre pentru crimă în legătură cu cele 39 de persoane găsite decedate într-un camion în Purfleet miercuri, 23 octombrie”, a declarat poliţia din comitatul Essex, unde a fost descoperit „camionul morţii”.

Pe de altă parte, guvernul de la Hanoi a anunţat că Marea Britanie a trimis în Vietnam documente pentru verificări în cazul a patru dintre cele 39 de morţi.

Potrivit website-ului guvernului vietnamez, viceministrul de externe Bui Thanh Son a declarat presei că dosarele au fost predate Ministerului Securităţii Publice în vederea „coordonării verificării”.

„Ministerul Afacerilor Externe analizează dosarele posibilelor victime, dar până în prezent nu există dovezi care să confirme că printre victime se află cetăţeni vietnamezi”, a afirmat Bui Thanh Son.

39 de persoane - 31 de bărbaţi şi o femeie - au fost găsite miercuri decedate într-un parc industrial de la est de Londra, într-un camion frigorific al cărui container sosise de la Zeebrugge, Belgia. Șoferul - un nord-irlandez pe nume Maurice Robinson, în vârstă de 25 de ani - a fost arestat, iar sâmbătă a fost pus sub acuzare pentru 39 omoruri din culpă, trafic de persoane, complicitate la imigraţie ilegală şi spălare de bani.

Poliţia britanică a declarat iniţial că victimele erau cetăţeni chinezi, dar este posibil ca printre ele să se afle şi vietnamezi. Mai multe familii care trăiesc în centrul Vietnamului şi-au făcut publice temerile că rude de-ale lor, având asupra lor paşapoarte chineze false, s-ar afla printre persoanele decedate.

Sâmbătă, ambasada Vietnamului la Londra a comunicat că nu are o confirmare oficială a identităţii celor 39 de persoane găsite fără suflare în camion şi că se află în contact strâns cu poliţia britanică în ancheta privind identificarea victimelor.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate