Iohannis, despre Brexit: Mingea este în curtea Marii Britanii

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis bruxelles captura digi

Preşedintele Klaus Iohannis spune că sunt trei variante în ceea ce priveşte ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană: în 22 mai, în 30 iunie sau amânarea pentru un alt termen. El adaugă că este încă posibil să aibă loc un Brexit ordonat, ceea ce ar avantaja pe toată lumea, însă „mingea” este la Marea Britanie.

Klaus Iohannis a declarat, înainte de reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, că toată lumea ar fi avantajată de un Brexit ordonat.

El a spus că există trei variante privind Brexit-ul: cea din 22 mai, înainte de alegerile europarlamentare, 30 iunie, cum solicită Marea Britanie, şi cea a unui Brexit cu termen nedeterminat.

Este foarte posibil să avem încă un Brexit ordonat, dar trebuie să fim foarte sinceri, mingea este în curtea Marii Britanii, nu este la noi”, a spus Iohannis.

El a adăugat că probabil va fi acceptată o prelungire.

Surse: Digi24, News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri