Israelul este tot mai izolat diplomatic în urma situației din Gaza, avertizează un ministru german. Ce spune despre statul palestinian

Data publicării:
Israeli air strike on a Hamas post, Gaza Strip, Palestinian territories - 06 Feb 2017
Fum se ridică în urma unui atac aerian israelian asupra unui post Hamas, în nordul Fâșiei Gaza. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia

Ministrul german de Externe Johann Wadephul a lansat joi un avertisment către Israel, afirmând că este din ce în ce mai izolat din punct de vedere diplomatic din cauza dezastrului umanitar din Fâşia Gaza şi a ameninţărilor privind anexarea Cisiordaniei, relatează AFP, citată de Agerpres.

Recenta conferinţă a ONU de la New York a arătat că Israelul se află din ce în ce mai mult într-o poziţie minoritară, a declarat Johann Wadephul, înainte de a pleca spre Tel Aviv, referindu-se la conferinţa ministerială de luni şi marţi, unde multe ţări membre au cerut o soluţie cu două state, israelian şi palestinian.

În faţa ameninţării de anexare exprimate deschis de anumite elemente ale guvernului israelian, un număr tot mai mare de ţări, inclusiv europene, sunt gata să recunoască un stat palestinian fără un proces prealabil de negociere, a subliniat Wadephul.

Poziția Germaniei vizavi de recunoașterea statului palestinian

Şeful diplomaţiei germane a reiterat poziţia Berlinului conform căreia recunoaşterea unui stat palestinian trebuie să aibă loc la sfârşitul unui proces de negocieri.

Un astfel de proces trebuie să înceapă acum. Germania nu se va abate de la acest obiectiv. În caz contrar, ea va fi obligată să reacţioneze la orice acţiune unilaterală a Israelului, a mai spus el.

Un susţinător ferm al Israelului din cauza responsabilităţii sale pentru Holocaust, Berlinul a formulat critici din ce în ce mai dese privind războiul din Gaza şi situaţia din Cisiordania, însă guvernul lui Friedrich Merz este criticat în Germania pentru continuarea livrărilor de arme către Israel.

În timpul călătoriei sale în Israel, programată să dureze până vineri, ministrul german are programate întâlniri cu omologul său Gideon Saar, prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi preşedintele Isaac Herzog.

După mai bine de 21 de luni de război în Fâşia Gaza, extinderea colonizării israeliene în Cisiordania şi dorinţa exprimată de anumiţi oficiali israelieni de a anexa acest teritoriul ocupat, temerile potrivit cărora crearea unui stat palestinian este fizic imposibilă cresc.

Trei ţări membre ale G7 - Franţa, Regatul Unit şi Canada - şi-au anunţat intenţia de a recunoaşte statul palestinian în septembrie.

Wadephul, care urmează să meargă şi la Ramallah, a cerut, de asemenea, guvernului israelian să permită un mai mare acces convoaielor umanitare pe cale terestră pentru a aproviziona Fâşia Gaza afectată de foamete. Numai prin transport terestru proviziile umanitare vor ajunge la populaţie în cantităţi suficiente, a declarat ministrul.

Miercuri, Germania a trimis două avioane de transport militar A400M în Cisiordania pentru a paraşuta ajutoare umanitare în Fâşia Gaza.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care oamenii pleacă imediat ce au ocazia. E în pragul falimentului, conform...
Digi FM
Prieten apropiat al actorului Ioan Isaiu, declarații sfâșietoare după moartea actorului: „Suntem șocați. A...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mama lui Miley Cyrus, confesiuni despre divorțul de Billy Ray: "Nu era deloc în planurile mele". Cum a reușit...
Film Now
Diane Kruger și Norman Reedus, romantici pe covorul roșu în NYC. O poveste de iubire care a început acum un...
Adevarul
Captivi pe mare: Cum s-a transformat o croazieră de vis într-o tragedie
Newsweek
Pensie anticipată: greșeala care îți reduce pensia cu mii de lei pe an. Cum se calculează penalizarea?
Digi FM
Goldie Hawn, adevărul despre motivul pentru care nu s-a căsătorit niciodată cu Kurt Russell, după 43 de ani...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Momentul când o pisică în vârstă de 10 ani se luptă cu un coiot. Stăpâna a rămas fără cuvinte
Film Now
Jake Reiner, declarații sfâșietoare după moartea părinților săi: „Am pierdut mai mult de jumătate din familie...
UTV
Cum arată fiica Andreei Bănică la 17 ani. Sofia a atras toate privirile în imaginile publicate de artistă