Italia și-a adoptat bugetul, după presiunile din partea Comisiei Europene

Data actualizării: Data publicării:
Parlament italia
Foto: Gulliver/GettyImages

Parlamentul italian a dat sâmbătă seară undă verde bugetului pe 2019 şi a reconfirmat încrederea în guvernul populist condus de Giuseppe Conti. Bugetul e adoptat pe ultima sută de metri, după ce Comisia Europeană - pentru prima dată în istorie - l-a trimis de două ori la revizuit pentru că încălca reglulile UE.

În cele din urmă, cabinetul de la Roma s-a văzut nevoit să reducă cheltuielile prevăzute pentru anul viitor cu 5 miliarde de euro. Altfel, Italia, cu datoria sa uriaşă de peste 130% din PIB, risca sancţiuni pentru deficit excesiv.

Sunt păstrate însă promisiuni importante: introducea venitul minim garantat şi reducerea vârstei de pensionare de la 67 de ani la 62 de ani.

Guvernul taie însă din planul de investiţii, creşte unele impozite şi nu mai indexează cu rata inflaţiei pensiile de peste 1.500 de euro - motive pentru care opoziţia promite proteste.

Totuşi, la șapte luni de la venirea la putere, coaliţia formată din populişti şi extrema-dreaptă se bucură de sprijinul a 60 la sută dintre italieni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri