Italia: Un nou proces împotriva lui Silvio Berlusconi în legătură cu petrecerile sexuale „bunga-bunga”

Data actualizării: Data publicării:
silvio berlusconi

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 82 de ani, deja inculpat în cadrul mai multor procese, a fost trimis din nou vineri în faţa justiţiei pentru corupere de martor într-un proces legat de faimoasele sale „petreceri exotice”, relatează AFP.

silvio berlusconi

Tribunalul din oraşul Bari a fixat prima audiere în proces pentru 4 februarie.

Acest caz datează din anii 2008-2009, când un antreprenor tânăr şi ambiţios din Bari, Giampaolo Tarantini, ducea escorte la petrecerile organizate la reşedinţele lui Berlusconi de la Roma şi din Sardinia, pentru a-i câştiga bunăvoinţa.

Inculpat pentru incitare la prostituţie, Tarantini a fost condamnat la aproape opt ani de închisoare în primă instanţă, dar procedura de apel este în desfăşurare.

În paralel, Berlusconi este acuzat că l-a plătit pe omul de afaceri pentru ca în cursul procesului să nu dezvăluie cele mai delicate detalii ale acestor petreceri.

Conform parchetului, Berlusconi i-a furnizat lui Tarantini „sute de mii de euro, asistenţă legală şi un loc de muncă” pentru a-i minţi pe magistraţi.

Fostul şef al guvernului face deja obiectul unor urmări penale şi procese în desfăşurare pentru corupere de martori la Milano, Siena, Roma sau Torino. El este acuzat că a plătit milioane de euro pentru a cumpăra tăcerea participanţilor şi participantelor la aceste petreceri „bunga-bunga”.

Ca în toate celelalte cazuri, nici aici magnatul media nu a negat că i-a dat bani lui Tarantini, dar a explicat că nu a făcut decât „să ajute o persoană şi o familie cu copii care se aflau şi se află în mari dificultăţi financiare”.

„Suntem încrezători că, după deschiderea procesului, Berlusconi va fi rapid achitat”, a comentat avocatul său obişnuit, Nicolo Ghedini, citat de site-ul cotidianului La Repubblica.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri