Jurnalul unei profesoare din UK în prima săptămână de școală: „Nu am văzut nici măcar un elev să se spele pe mâini”

Data actualizării: Data publicării:
elevi copii scoala
Foto: GettyImages

Copii înghesuiți ca sardinele, doar câțiva elevi și profesori cu mască și nimeni care să se spele pe mâini. Așa descrie o profesoară din Marea Britanie prima săptămână de școală, potrivit The Guardian.

Măștile de protecție sunt opționale, iar profesorii și elevii trebuie să și le cumpere singuri, dacă vor să le poarte. Ghidurile cer în schimb respectarea distanțării fizice. Nici vorbă de așa ceva, conchide profesoara.

Marți: Nu vorbim despre virus

Astăzi este ziua de prezentare, de obicei o ocazie de a reuni toți profesorii. Anul acesta, din cauza COVID, suntem răspândiți în grupuri mici, distanțate social. Chiar și instrucțiunile sunt aum să discutămm „cu un coleg social distanțat”. Cu toate acestea, am mari îndoieli că distanța socială va funcționa”, scrie profesoara.

Remarc absența măștilor. Eu am ales să port mască, dar mă simt jenată fiindcă sunt una dintre puținii care poartă, așa că sfârșește într-o pungă de plastic în buzunarul pantalonilor”,continuă ea.

Mă așteptam ca ziua să fie dominată de discuțiile despre COVID, dar nu e așa. Întrebările par să plutească în aer fără răspuns, ca un miros urât. Adevărul este că pur și simplu nu vom ști cum stau lucrurile până când nu vin și elevii”, spune profesoara.

Miercuri: O șocantă lipsă de distanțare

Miercuri a fost prima zi în care au intrat elevi în școală, dar numai cei din primul an.

Copiii ajung în hol fără să le fie măsurată temperatura. În curând sunt înghesuiți ca sardinele, gata să audă discursul directorului. Încep să joc în gând „Găsește masca”, dar renunț pentru că sunt prea puține”, scrie profesoara.

Pe tot parcursul zilei, adulții fără mască plimbă grupuri de copii fără mască în jurul școlii, fără a păstra distanța”, adaugă ea.

Joi: „Cei care vor purta mască se vor simți prost”

Joi este ziua în care profesoara își duce copiii la o altă școală, unde vede că se respectă regulile cu strictețe.

Aud un părinte care poartă mască întrebând un profesor despre reguli, iar răspunsul m-a speriat: „Mă îndoiesc că mulți vor purta mască mâine, iar cei care o vor purta probabil că se vor simți prost.” Ar trebui să învățăm să fim buni cetățeni pe timp de pandemie, dar nu văd niciun elev care să-și șteargă biroul sau să se spele pe mâini în numeroasele chiuvete instalate pe holuri. Vigilența pe care ni s-a spus să o păstrăm cu toții pare să fi dispărut. Și în absența vigilenței, nu va trece mult până când „covidioții” vor a organiza o petrecere ilegală pe terenul nostru de sport”, scrie profesoara.

Vineri: „Au murit oameni. A fost trist. Asta e”

Șirul de elevi din ultimele două zile s-a transformat într-un torent care a ajuns cu nerăbdare la porțile școlii. Mă simt nervoasă pe măsură ce sunetul elevilor care se apropie de clădire ajunge la un crescendo”, scrie profesoara.

Elevii nu vor să vorbească despre coronavirus: „a devenit Brexit-ul anului 2020”, scrie profeoara, care a abordat totuși subiectul la clasă.

O elevă mi-a spus că nu a reușit să termine o temă, pentru că a lucrat într-un spital în timpul verii. „Cum a fost?”, o întreb. „Da, știi, au murit oameni. A fost trist. Asta e””, scrie profesoara.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate