Justiţia germană va ancheta 30 de presupuşi gardieni de la Auschwitz

Data publicării:
poarta auschwitz

 

Biroul, care nu poate declanşa proceduri judiciare, a examinat 39 de dosare ale unor foşti presupuşi gardieni la Auschwitz, cel mai bătrân în vârstă de 97 de ani, a declarat procurorul special Kurt Schrimm într-o conferinţă de presă la Ludwigsbourg.

Dosarele vor fi trimise procurorilor însărcinaţi la nivelul landurilor în care locuiesc aceşti presupuşi criminali de război, a precizat Schrimm, potrivit Mediafax.

Biroul central de anchetă asupra crimelor naţional-socialismului, pe care îl conduce, a efectuat peste 70.000 de anchete de când a fost înfiinţat, în 1958, dar nu are puterea să angajeze proceduri judiciare.

Procurori de la nivelul landurilor sunt cei care vor decide eventuale proceduri şi dacă acuzaţii sunt apţi să fie judecaţi.

Biroul a identificat iniţial 49 de presupuşi gardieni la Auschwitz, un lagăr construit de nazişti în Polonia ocupată. Nouă au murit, iar 30 trăiesc în Germania.

Unul dintre supravieţuitori este judecat, în prezent, la Stuttgart.

Peste 6.000 de persoane au lucrat la Auschwitz, unde aproximativ 1,1 milioane de evrei, ţigani, homosexuali sau opozanţi politici au fost asasinaţi în camere de gazare, au murit de epuizare în urma muncii forţate sau din cauza bolii.

Timp de 60 de ani, tribunalele germane au judecat doar acuzaţi în cazul cărora dispuneau de probe directe sau mărturii.

Însă condamnarea apatridului de origine ucraineană John Demjanjuk la Munchen, în mai 2011, a devenit jurisprudenţă. Demjanjuk a fost găsit vinovat pentru participare la asasinarea a 28.000 de evrei, tribunalul stabilind că acesta a fost gardian la lagărul Sobibor, fără să dovedească implicarea sa directă în crime.

Biroul a făcut acest anunţ după o zi de la deschiderea, la Hagen, a procesului unui fost membru SS, în vârstă de 92 de ani, acuzat că a ucis, în septembrie 1944, un membru al rezistenţei olandeze, în nordul Olandei.

Începând de la procesul demnitarilor nazişti, la Nurnberg, în perioada 1945-1946, aproximativ 106.000 de militari germani sau nazişti au fost judecaţi, 13.000 au fost găsiţi vinovaţi, iar jumătate au fost condamnaţi, potrivit Biroului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În anii '90 făcea furori cu piesa „La Solitudine”. Cum arată astăzi, la 51 de ani, Laura Pausini, cea mai...
Film Now
Cum arată azi nepoata lui Rose din Titanic. De 25 de ani e soția regizorului James Cameron
Adevarul
Cum s-a fabricat mitul „savantei academician doctor inginer“. „A intrat în pachetul diplomatic românesc“
Newsweek
Guvernul respinge o lege care ar schimba formula de calcul a pensiilor și ar da bani pensionarilor cu grupe
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Alec Baldwin și Kim Basinger, iubire presărată cu un carusel de crize. Culisele unui film din 91: telefoane...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online