Kovesi - procuror șef european. Băsescu: „Orice român merită, problema e că nu ni se întâmplă”

Data actualizării: Data publicării:
kovesi dupa 7 ore audieri

Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că fosta șefă DNA Laura Codruța Kovesi are șanse mici să devină primul șef al viitorului Parchet European. Motivul: în negocierile dintre Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European, în cele mai multe cazuri câștigă Consiliul, a spus fostul șef al statului, la Digi24.

Laura Codruța Kovesi este sprijinită de Parlamentul European, în timp ce Consiliul îl susține pe procurorul francez Jean-Francois Bohnert.

Întrebat dacă Laura Codruța Kovesi merită să devină procuror-șef european, Traian Băsescu a răspuns: „Orice român merită, problema este că nu ni se întâmplă”.

Am fost 10 ani în Consiliul European. Nu știu dacă în două cazuri din câteva sute, la mediere cu Consiliul UE a câștigat Parlamentul European. Având în vedere cutumele, prima șansă este a francezului. În Consiliu sun miniștrii, în Consilul European sunt șefii de stat și de Guvern, e greu pentru Parlament să câștige în disputa cu monștrii ăștia”, a sps Traian Băsescu.

Joi a avut loc a treia rundă de negocieri între reprezentanţii Parlamentului European şi ai Consiliului UE pentru numirea viitorului procuror-şef european. Și aceasta a eșuat, iar următoarea rundă, programată inițial pentru 10 aprilie, a fost anulată. Negocierile vor fi reluate abia după alegerile europarlamentare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri