Laburiștii anunță reguli noi pentru imigranți în Marea Britanie. Rezidența permanentă va fi obținută mai greu

Data publicării:
Asylum system plans
Shabana Mahmood, ministrul de interne. Sursa foto: Profimedia Images

Guvernul laburist de la Londra a anunțat înăsprirea condițiilor de obținere a rezidenței permanente, străinii urmând să poată accesa acest statut abia după zece ani de ședere, față de cinci în prezent. Noile reguli fac parte din strategia premierului Keir Starmer de reducere a imigrației legale și vor afecta majoritatea solicitanților, cu excepția medicilor, asistentelor și a persoanelor cu venituri ridicate.

Guvernul laburist britanic a anunţat joi o înăsprire a condiţiilor de obţinere a titlului de rezident permanent în cazul străinilor aflaţi în situaţie legală, care nu vor mai putea solicita acest statut decât după cel puţin zece ani, faţă de cinci în prezent, scrie Agerpres.

Măsurile au fost detaliate de ministrul de interne Shabana Mahmood în Camera Comunelor, la câteva zile după anunţul unei înăspriri majore în politica de azil cu obiectivul descurajării imigraţiei ilegale. Guvernul vizează, însă, şi o reducere a imigraţiei legale, aşa cum a anunţat în mai prim-ministrul Keir Starmer, la presiunea partidului antiimigraţie Reform UK al lui Nigel Farage.

„Instalarea definitivă în această ţară nu este un drept, ci un privilegiu care trebuie să fie meritat”, a declarat Shabana Mahmood, ea însăşi fiica unor imigranţi pakistanezi.

Noile condiții pentru obținerea rezidenței permanente în UK

De acum înainte, la modul general, va fi nevoie de a justifica zece ani de şedere în Marea Britanie pentru a putea cere un titlu de rezident permanent, în loc de cinci ani până acum.

Termenul se va prelungi la 15 ani în cazul imigranţilor care au primit ajutoare sociale mai puţin un an, şi la 20 de ani pentru cei care au beneficiat de ajutoare mai mult de un an.

Excepţii sunt prevăzute pentru medici şi asistente, de care ţara are nevoie acută şi care vor putea în continuare să solicite statutul de rezident permanent după cinci ani.

Procedura va fi accelerată, de asemenea, pentru persoanele ce dispun de venituri ridicate şi pentru antreprenori, care vor putea primi rezidenţă permanentă după numai trei ani.

Conform estimărilor citate de ministrul de interne, până în 2030 aproximativ 1,6 milioane de străini sunt susceptibili să obţină rezidenţă permanentă. Aceste măsuri vor fi supuse consultării timp de 12 săptămâni, iar guvernul speră să pună în aplicare unele din ele începând din aprilie.

Persoanele care vor solicita rezidenţă permanentă vor trebui, de asemenea, să aibă cazier judiciar curat, un nivel al limbii engleze suficient şi să nu aibă datorii.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...