Lege controversată contra risipei alimentare, în Cehia. Magazinele n-au voie să doneze grădinilor zoologice

Data actualizării: Data publicării:
banca alimente

Abordarea problemei risipei de alimente devine tot mai importantă, pe măsură ce încercăm să ne facem lumea mai sustenabilă. Uniunea Europeană s-a angajat să reducă risipa de alimente cu 50% până în anul 2030. În Republica Cehă, guvernul a acţionat deja, introducând o lege nouă, care declară război irosirii hranei. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta la ora 18:30.

E o iniţiativă primită cu bucurie de oameni ca Stanislav Sadilek. Dar vocile critice spun că se întrece o limită.

O dată pe săptămână, Stanislav Sadilek îşi deschide garajul pentru cei nevoiaşi. Împarte alimente, mai ales pensionarilor şi mamelor singure. Azi, are pizza care a ajuns aproape de data de expirare. Supermarketurile nu mai au voie să arunce aceste produse. Sunt obligate prin lege să le dea organizaţiilor de caritate.

Marta Frankova e fericită - acum îşi poate invita nepoţii la cină.

Marta Frankova, pensionară: „Am o pensie mică, de aproximativ 300 de euro. Şi, după ce cumpăr cărbune şi plătesc factura la electricitate, mă descurc greu”.

Jarka Kramarova vine aici în fiecare săptămână. La 30 de ani, are pensie de invaliditate din cauza problemelor cardiace, primind echivalentul a 160 de euro pe lună. Însă produsele alimentare costă în Cehia aproape la fel de mult ca în Germania. Ia trei pizza şi un suc. Spune că îi vor ajunge cinci zile.

Jarka Kramarova: „La început, mi-era ruşine. Era un om necunoscut şi eu n-am mai făcut niciodată aşa ceva. N-am mai cerut de mâncare de la un străin, chiar dacă ştiu că le dă altora. Mi-a spus că pot veni aici în fiecare joi, la o anumită oră. Aşa că vin”.

Jan Černý ridică zilnic alimentele de la supermarketuri din Praga şi din jurul ei.

Magazinele cu preţuri reduse sunt acum obligate prin lege să-i dea marfa care e foarte aproape de data de expirare. E membru al unei bănci de alimente din Praga şi sprijină această idee din toată inima.

Jan Černý, banca de alimente, Praga: „E îngrozitor... când vezi cât de mulţi oameni n-au ce mânca, iar magazinele aruncă toate aceste produse la gunoi. E pur şi simplu îngrozitor”.

Cutii cu iaurt, fructe şi ciocolată, stivuite în banca de alimente din Praga. Aproximativ zece tone de produse alimentare sunt distribuite zilnic unui număr de 22 000 de persoane nevoiaşe.

Aproape nimic nu se aruncă. Produsele care nu sunt ridicate direct sunt trimise la adăposturi pentru oamenii străzii şi la cantinele sociale.

Věra Doušová, banca de alimente, Praga: „Noua lege înseamnă că avem mult mai multe alimente la dispoziţie şi mult mai variate. Primim mai multe produse perisabile, inclusiv fructe şi legume”.

Ce spun cei care contestă legea

Supermarketurile care vând cu preţ redus spun că această lege e o greşeală.

Václav Koukolíček, purtător de cuvânt al unui supermarket cu discount: „Regulile sunt foarte stricte. Uneori, nu e uşor să hotărăşti ce fruct avem încă voie să donăm sau pe care trebuie să-l aruncăm. La urma urmei, organizaţiile de caritate trebuie să ştie că produsele perisabile trebuie folosite rapid”.

Câţiva senatori cehi au înaintat o contestaţie la Curtea Constituţională. Spun că legea miroase a comunism şi că alţi potenţial beneficiari pierd de pe urma ei.

„Am înaintat o reclamaţie, deoarece statul hotăra cui trebuie să dea supermarketurile acele alimente. De exemplu, unele magazine cu preţ redus donau asemenea produse grădinilor zoologice. Acum, nu mai au voie să facă asta, deşi cantităţile disponibile ajung pentru toată lumea”, spune Jaroslav Kubera, președintele Senatului ceh.

Stanislav Sadilek nu e de acord. Nu sunt destule alimente pentru toţi, spune el. Preţurile produselor alimentare sunt atât de mari, încât chiar şi pensionarii obişnuiţi se bazează pe băncile de alimente. Statul nu oferă destul sprijin.

„Problema e că nu sunt destui oameni ca mine, care să spună: Pensia îmi ajunge, n-am nevoie să muncesc, pot să mă ofer voluntar. Eu nu câştig nimic din ce fac aici”, spune Stanislav Sadilek. Ceea ce şi-ar dori cu adevărat Stanislav Sadilek e un congelator. Legea a făcut să fie mai multe alimente disponibile pentru distribuire, dar Cehia nu e în niciun caz un paradis pentru cei nevoiaşi.

Citiți și: Plan Detaliu. Românii aruncă banii la gunoi

România furată. Bețe în roate pentru legile care ar trebui să ne ajute să trăim mai sănătos

Plan Detaliu. Risipă transformată în hrană

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri