Sari la conținut

Lider sindical: Hamali de pe aeroportul din Bruxelles s-au bucurat pentru atentatele de la Paris

 

©FOTO: Gulliver/GettyImages

Apar, astfel, noi acuzaţii de neglijenţă ale autorităților belgiene în faţa ameninţării teroriste.

Presa belgiană susţine că poliţia de la Zaventem ar fi a atras atenţia autorităţilor belgiene, printr-o scrisoare, că aeroportul a fost tranzitat de simpatizanţi ai grupării teroriste Stat Islamic. În plus, documentul spune că printre angajaţii aeroportului ar fi în jur de 50 de simpatizanţi ISIS, care au carduri de acces şi pot ajunge astfel până în cabina piloţilor, dacă doresc.

Șeful celui mai mare sindicat al poliției din Belgia a avertizat joi în legătură cu probleme grave de securitate care ar exista la aeroportul din Bruxelles. A enumerat deficiențe sistematice de securitate, incompetența birocratică, dacă și existența unor angajați – care lucrează la manipularea bagajelor – care au un trecut infracțional.

Liderul de sindicat din poliția belgiană susține, într-un interviu pentru New York Times, că unii angajați de pe aeroportul Zaventem s-au bucurat când au auzit de atentatele de la Paris, atunci când au murit 130 de oameni.

Asta este ceea ce am auzit de la colegii mei polițiști. Sigur, trebuie să fim prudenți și să verificăm”, a adăugat Vincent Gilles, președintele SLPF Police, cea mai mare uniune sindicală din Belgia. El a menționat că angajații respectivi lucrau la manipularea bagajelor. De altfel, Vincent Gilles atrage atenția asupra faptului că un număr semnificativ și îngrijorător de angajați care lucrează la manipularea bagajelor pe aeroportul din Bruxelles și pe tarmac au cazier judiciar, însă nu a putut oferi o estimare.

Mulți dintre teroriștii care au fost implicați în atacurile din Bruxelles și Paris aveau legături cu mediile sărace ale imigranților din capitala belgiană, iar liderul sindical pare să facă o legătură între acele medii și securitatea aeroportului, notează The New York Times.

Vincent Gilles a sugerat că politica de recrutare practicată de Compania Aeroportuară din Bruxelles a favorizat angajarea oamenilor din aceste medii.

Un purtător de cuvânt al aeroportului din Bruxelles a declarat că este la curent cu diversele îngrijorări exprimate de sindicatul poliției, dar deocamdată nu are de făcut comentarii.

Redeschiderea aeroportului Zaventem de lângă Bruxelles a fost blocată, joi, după ce poliţiştii care asigurau paza au intrat în grevă. Forţele de ordine anunţaseră protestul înainte de atacul de pe 22 martie, dar l-au amânat până acum. Poliţiştii cer măsuri de securitate sporite şi mai mult personal de pază.  

Etichete: lider sindical , securitate , islamisti , new york times , isis , atentate bruxelles , aeroport zaventem , hamali

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale