Video Mai multe magazine și mașini de poliție, vandalizate în Germania. Peste 200 de polițiști au trebuit să intervină

Data actualizării: Data publicării:
proteste germania (2)
Foto: Captură video SWR Aktuell BW

Grupuri de persoane au spart geamuri ale magazinelor din centrul orașului german Stuttgart, au jefuit și au atacat mașini de poliție, printre alte acte de vandalism din timpul nopții trecute, transmite BBC.

Poliția spune că mai mulți ofițeri de poliție au fost răniți în timpul violențelor din sud-vestul Germaniei.

Videoclipuri publicate pe Twitter arată oameni care vandalizează magazine în centrul orașului și aruncă cu pietre mari și alte obiecte spre vehiculele de poliție.

Poliția din Stuttgart declară că violența a început după ce polițiștii au făcut controale într-un incident cu uz de droguri.

Nu există, până în prezent, alte detalii despre ce a provocat ieșirile violente. Martorii spun că sute de persoane au fost implicate.

Comunicatul poliției arată că unii dintre cei care au vandalizat zona au aruncat cu pietre din pavaj și alte proiectile către mașinile de poliție care treceau. La un moment dat, poliția a precizat că situația “scăpase de sub control”.

Mai mult de 200 de polițiști suplimentari au fost trimiși către centrul orașului, unde magazinele au fost aparent atacate la întâmplare. Câteva magazine au fost jefuite, potrivit forțelor de ordine.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri