Atac în Marsilia: Mai multe persoane au fost rănite. Atacatorul a fost împușcat

Data actualizării: Data publicării:
French Newspaper Liberation Temporarily Houses Charlie Hedbo Employees
Foto: Gulliver/Getty Images

Un bărbat a fost împuşcat de poliţie marţi la Marsilia, în Franţa, după ce a rănit cu cuţitul patru persoane, relatează site-ul laprovence.com, citat de Agerpres.

French Newspaper Liberation Temporarily Houses Charlie Hedbo Employees
Foto: Gulliver/Getty Images

Conform unor informaţii obţinute de publicaţia citată, un individ a rănit cu o armă albă patru persoane pe principala arteră din centrul Marsiliei.

Starea de sănătate a persoanelor rănite nu se cunoaşte deocamdată.

Poliţiştii care au intervenit la faţa locului ar fi fost vizaţi de unul sau mai multe focuri de armă trase de atacator şi ar fi reacţionat împuşcându-l şi rănindu-l grav pe acesta.

Sursele citate de La Provence nu vorbesc de vreo motivaţie teroristă pentru atac, însă ancheta abia a început.

Agenţia France Presse a relatat anterior, citând departamentul de pompieri, că o persoană a fost rănită cu o armă de foc şi alte câteva au fost rănite cu armă albă la Marsilia.

Ulterior, AFP a transmis că doi trecători au fost răniţi cu o armă albă de un bărbat care a fost apoi împuşcat de poliţie, potrivit pompierilor şi poliţiei.

La sosirea poliţiştilor pe respectiva arteră, agresorul a scos o armă de foc, astfel că poliţiştii au ripostat trăgând asupra lui.

Știre în curs de actualizare

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri